Module 1. Social entrepreneurship

Entrepreneurship

Entrepreneur

An entrepreneur is an individual who creates a new business, bearing most of the risks and enjoying most of the rewards. The entrepreneur is commonly seen as an innovator, a source of new ideas, goods, services, and business/or procedures.

Entrepreneurship is one of the resources economists categorize as integral to production, the other three being land/natural resources, labour and capital. An entrepreneur combines the first three of these to manufacture goods or provide services. They typically create a business plan, hire labour, acquire resources and financing, and provide leadership and management for the business.

An entrepreneur is a starter. An entrepreneur is an initiator, a challenger and a driver. Someone that creates something new, either an initiative, a business or a company. He or she is the beginning (and sometimes the end) of a venture, project or activity. The entrepreneur might not be the ideator, but he or she is definitely the one that decides to make that idea a reality.

An entrepreneur is the driver. The entrepreneur is the person in charge, the leader and the person to look to for leadership. He or she is the one that pushes forward and inspires a team to follow. The entrepreneur is the one that sits in the driver’s seat and has the ability to change direction, accelerate, slow down or even stop a venture.

An entrepreneur is accountable and responsible. Entrepreneurs are the people responsible for the destiny of their venture, which can be a company, a project, or any other endeavour. The entrepreneur is the one that has the highest stakes in the venture, thus the one that needs to be empowered to fully direct the endeavour.

Qualities of an entrepreneur:

• Be open-minded
• Problem identifier and solver
• Passionate
• Confident and disciplined
• Risk-taker
• A constant flow of ideas
• Creative
• Competitive
• Opportunist
• Determination (Strong-willed)

„Entrepreneurship is a calling, not a Job” Steve Blank

The major types of entrepreneurs include; social entrepreneurs, serial entrepreneurs, and lifestyle entrepreneurs. We would like to focus our attention on the Social Entrepreneur.

Who is the social entrepreneur

A social entrepreneur is a person who pursues novel applications that have the potential to solve community-based problems. These individuals are willing to take on the risk and effort to create positive changes in society through their initiatives.

Widespread use of ethical practices such as impact investing, conscious consumerism, and corporate social responsibility programs facilitate the success of social entrepreneurs.

Difference between innovator and entrepreneur

Entrepreneurs are individuals who are focused primarily on creating a business and increasing shareholder value. While the business may be centred around a specific product or service, entrepreneurs want to be able to take the start-up that they’ve created and form it into a successful business that can stand beside the leaders of the industry. As such, entrepreneurs will usually know more about marketing a product to investors and prospective customers than they do about creating and developing a product.

An entrepreneur will also work to identify and develop customer networks that can be effectively monetized and determine what market can be reached with the product or service in question. Entrepreneurs usually create companies surrounding the product that they want to place on the market, which is why most individuals who create start-ups are considered to be entrepreneurs.

In order for an entrepreneur to be successful, the main characteristics that they will need to have to include being passionate, hard-working, flexible, and forward-thinking. Entrepreneurs will need to be able to adapt to changes in the market.

An inventor is someone who invents a product and is simply looking to create a new product that has never before been made. In most cases, an inventor isn’t trying to place this invention on the market.

An innovator can create new ideas, methods, or products. These individuals might also develop new iterations of products that have already been created. While the product or service will have already been invented, an innovator will be able to improve or make some kind of significant contribution to the invention.

An example of innovation is the development of the laptop computer. Even though the computer had already been invented, the innovation of the computer allowed it to be transformed into a portable device that could be carried around. If you believe that you can improve on a product that’s already on the market and make it more appealing to prospective customers, you would classify as an innovator.

There are many characteristics that an innovator will need to be successful. The mark of a great innovator is being able to anticipate a need that the market is about to have. Innovations are typically created by taking advantage of emerging technologies and capturing trends at the moment they start. Innovators are highly productive individuals who are passionate, willing to take risks, and want to push the envelope.

Intrapreneur

The term intrapreneurship refers to a system that allows an employee to act like an entrepreneur within a company or other organization. An intrapreneurship creates an entrepreneurial environment by allowing employees to use their entrepreneurial skills for the benefit of both the company and the employee. It gives employees the freedom to experiment, as well as the potential for growth within an organization. Intrapreneurship fosters autonomy and independence while attempting to find the best resolution.

The concept of “intrapreneurship” was not born in 1978 when students Gifford and Elizabeth Pinchot, while attending the School for Entrepreneurs in Tarrytown (New York), wrote a sort of paper with their reflections on the intra-corporate entrepreneur. A few years later, in 1085, the economist Norman Macrae in an article for the Economist, credited Gifford Pinchot as the inventor of the word “intrapreneur”.

Who is the intrapreneur

An intrapreneur is an employee who is tasked with developing an innovative idea or project within a company. The intrapreneur may not face the outsized risks or reap the outsized rewards of an entrepreneur. However, the intrapreneur has access to the resources and capabilities of an established company.

Intrapreneurs are self-motivated, proactive, and action-oriented people who take the initiative to pursue an innovative product or service.

Intrapreneurs can develop and use their creativity to enhance existing goods and services within the context of the business, all without any of the risks attached to being an entrepreneur. Using these skills as part of a team lets the intrapreneur test theories and determine which methods are most effective for solving problems.

One important difference between intrapreneurs and entrepreneurs is that intrapreneurs are tasked with using the company’s resources, while entrepreneurs use their own.

An entrepreneur starts a company as a means of providing a good or service. An intrapreneur seeks to improve the performance of an existing company.

Inevitably, as an intrapreneur develops the skills needed to recognize and solve important problems, that intrapreneur may turn into an entrepreneur therefore intrapreneurship is one step toward entrepreneurship.

Qualities of an intrapreneur

Employers need to recognize these employees because it can help the company to lead to innovation and growth.

Identifying intrapreneurs can sometimes be difficult. These employees are generally self-starters who are both ambitious and goal-oriented. They are often able to solve problems on their own and come up with ideas that lead to process improvements. An intrapreneur may also take certain risks by assuming multiple tasks—even some that he or she may not be comfortable with—and look for new challenges.

Intrapreneurs are able to resolve specific issues such as increasing productivity or cutting costs. This requires a high level of skill—namely leadership skills and thinking outside the box—directly applicable to the assignment. An intrapreneur also takes risks and drives innovation within a business to better serve the market through increased goods and services.

A successful intrapreneur is comfortable being uncomfortable while testing his or her ideas until achieving the desired results. He or she is also able to interpret trends in the marketplace and visualize how the company needs to evolve to stay ahead of its competition. The intrapreneur is part of a company’s backbone and the driving force mapping out the organization’s future.

The 10 commandments of the intrapreneur (by Gifford Pinchot)

• Build your team, intrapreneuring is not a solo activity.
• Share credit widely.
• Ask for advice before you ask for resources.
• Underpromise and overdeliver — publicity triggers the corporate immune system.
• Do any job needed to make your dream work, regardless of your job description.
• Remember it is easier to ask for forgiveness than for permission.
• Keep the best interests of the company and its customers in mind, especially when you have to bend the rules or circumvent the bureaucracy.
• Come to work each day willing to be fired.
• Be true to your goals, but be realistic about how to achieve them.
• Honour and educate your sponsors

Social entrepreneurship

Social intrapreneur

A specific category of intrapreneur that is emerging is that of the social intrapreneurs, who add to all those characteristics we have previously identified (focus on objectives, strong motivation, planning, etc.), wanting to achieve objectives that have a positive social impact and they want to do it together with the company they work for, as company involvement is part of the positive impact.

Understanding social entrepreneurship

Social entrepreneurship is a way of doing business that is connected to a desire for social change. What distinguishes it from entrepreneurship in the strict sense is the fact that the main objective of a social entrepreneur is not only the achievement of profit but the implementation of solutions that lead to an improvement in the quality of life for as many people as possible.

The social enterprise is based on the same business model as a traditional company, but its strategies revolve around the solution of a social problem.

The social economy is intended to make profits for people other than investors or owners; in other words, it aims to serve the members and not to obtain a return on investment as the traditional mainstream capital companies do. The social economy includes cooperatives, mutual societies, non-profit associations, foundations and social enterprises.

The European Commission considers a social enterprise an operator in the social economy whose main objective is to have a social, societal or environmental impact rather than make a profit for the investors or owners. It operates by providing products and services for the market in an entrepreneurial and innovative way and the profits are mainly reinvested to achieve social objectives. It is managed in an open and responsible manner, in accordance with the principle of solidarity and mutuality by involving employees, consumers and investors affected by its commercial activities.

The Commission uses the term ‘social enterprise’ to cover the following types of business

• Those for who the social or societal objective of the common good is the reason for the commercial activity, often in the form of a high level of social innovation
• Those whose profits are mainly reinvested to achieve this social objective
• Those where the method of organisation or the ownership system reflects the enterprise’s mission, using democratic or participatory principles or focusing on social justice

There is no single legal form for social enterprises. Many social enterprises operate in the form of social cooperatives, some are registered as private companies limited by guarantee, some are mutual, and a lot of them are non-profit-distributing organisations like provident societies, associations, voluntary organisations, charities or foundations.

In Europe, there are 2 million social economy enterprises, mostly micro, small, and medium-sized enterprises (SMEs), representing 10% of all businesses in the EU, and more than 11 million people (about 6% of the EU’s employees) work in these enterprises and up to 160 million people in Europe are members of social economy enterprises. Thus, they have an essential role in the EU’s employment, social cohesion, regional and rural development, environmental protection, consumer protection, agricultural, third countries development, and social security policies.

Across Europe, we can find different legal forms and a wide range of products and services. Many social enterprises operate in the form of social cooperatives, some are registered as private companies limited by guarantee, some are mutual, and many are non-profit-distributing organizations like provident societies, associations, voluntary organisations, charities or foundations.

Despite their diversity, social enterprises mainly operate in the following fields:

• Work integration – training and integration of people with disabilities and unemployed people;
• Personal social services – health, well-being and medical care, professional training, education, health services, childcare services, services for elderly people, or aid for disadvantaged people;
• Local development of disadvantaged areas – social enterprises in remote rural areas, neighbourhood development/rehabilitation schemes in urban areas, development aid and development cooperation with third countries;
• Other – including recycling, environmental protection, sports, arts, culture or historical preservation, science, research and innovation, consumer protection and amateur sports.

The concept of social entrepreneurship can take on different declinations and characteristics depending on the country being considered. While maintaining the basic characteristics inherent in the purpose and purposes unchanged.

Social Economy

Traditionally, the European social model has always been characterized by the prominent role played by a variety of organisations that differ both from private corporations and public institutions.

These are private organisations that typically pursue goals other than profit: their main purpose is not to generate financial gains for their owners or stakeholders but to provide goods and services either to their members or to the community at large.

These organisations, which have been active in Europe for nearly two centuries, have been recognized and regulated in many countries through specific legal forms (including the cooperative, the mutual, and the association), have set up their own representative organisations to interact with public authorities, and have contributed in various ways to the social and economic development of our continent. The label that is used, in the tradition of many European countries and recently also by the EU, to refer to these organisations is the ‘social economy’ – a term that stresses the special attention that these organisations pay to the social consequences of their activities, and their participative governance structures.

What distinguishes social enterprises from traditional associations or charities is the fact that social enterprises earn a substantial proportion of their income through trading, rather than being dependent on grants or donations.

What is the social economy

Social economics is a branch of economics—and social science—that focuses on the relationship between social behaviour and economics. Social economics consists of two broad perspectives that, though opposite in their approach, can be thought of as complementary.

The first, pioneered by Nobelist Gary Becker, applies the basic theoretical and applied tools of neoclassical microeconomics to areas of human behaviour not traditionally considered part of economics proper, such as crime and punishment, drug abuse, marriage, and family decisions.

The second perspective applies the ideas of other social sciences, such as sociology, psychology, and identity group studies to subjects of an economic nature like consumer behaviour or labour markets. These practitioners of social economics use history, current events, politics, and other social sciences to predict social trends that could potentially impact the economy.

Triple bottom line

The theories of social economics often consider factors that are outside the focus of mainstream economics, including the effect of the environment and ecology on consumption and wealth.

Social economics is primarily concerned with the interplay between social processes and economic activity within a society. Social economics may attempt to explain how a particular social group or socioeconomic class behaves within a society, including their actions as consumers.

Sustainability project management: The TBL – Triple Bottom Line

Traditionally, business leaders concerned themselves with their bottom lines—or, the monetary profits their businesses made. Today, more leaders have begun to think sustainably. The triple bottom line theory expands the traditional accounting framework to include two other performance areas: the social and environmental impacts of companies.

These three bottom lines are often referred to as the three P’s: people, planet, and profit.

The triple bottom line is a sustainability-based accounting method that focuses on people, profit and planet. The triple bottom line differs from traditional reporting frameworks because it includes ecological and social aspects that are often difficult to measure. The idea is that by improving in any one sector, you’ll improve the company overall.

People

This bottom line measures businesses’ impact on human capital. A company using the triple bottom line has a responsibility to not only shareholders but also employees, vendors, customers, the community where it does business and anyone else impacted by the organization, whether directly or indirectly. It recognizes the interdependency of all the human relationships and interactions that enable the company to operate. This can translate into actions such as providing quality healthcare benefits and flexible work schedules to employees, offering opportunities for professional or educational advancement, creating a safe work environment, and engaging in fair labour practices.

Planet

Companies following the TBL model work to reduce their ecological footprint. They recognize that the smaller the environmental impact a company has, the longer it can operate. At its most basic level, this involves not producing products that are unsafe or unhealthy for the planet and the people on it, but it also includes reducing consumption, waste and emissions. It involves specific actions, such as using renewable energy sources, reducing energy use, disposing of toxic materials safely and adopting a host of green corporate policies.

Profit

All companies are concerned about their financial standing, but businesses committed to the triple bottom line look at profits in terms of not just what they can do for shareholders, but also how they can help the broader community. In this model, a company helps stimulate economic growth and create wealth by compensating employees fairly, supporting local suppliers with its business, generating innovation, and paying its fair share of taxes. It also makes financially prudent but ethically driven decisions about how and where to source materials, products or labour.

On its own, the triple bottom line is simply a reporting tool, so it isn’t going to improve society or protect the environment. It can drive change, though, because both people and the planet benefit when a company decides to adopt a socially responsible model.

Examples of companies using the TBL approach can be found at www.business.com/articles/triple-bottom-line-defined/

Social entrepreneurship course

CLICK below to view other course modules.

Module 1. Social entrepreneurship

Module 2. Sustainable Development Goals

Module 3. Impact of social entrepreneurship on society

Module 4. Creating social enterprises

Module 5. Business idea

Module 6. SOAR analysis for creating a value proposition

Module 7. Business models

Module 8. Social business models

Module 9. Pitch your business

Module 10. Funding opportunities

Module 11. Measuring performance

Module 12. Marketing strategies

Modulul 1. Antreprenoriatul social

Antreprenoriat

Antreprenor

Un antreprenor este o persoană care creează o nouă afacere, asumându-și majoritatea riscurilor și bucurându-se de cele mai multe recompense. Antreprenorul este considerat în mod obișnuit un inovator, o sursă de idei, bunuri, servicii și proceduri de afaceri și/sau proceduri noi.

Spiritul antreprenorial este una dintre resursele pe care economiștii le clasifică ca fiind parte integrantă a producției, celelalte trei fiind pământul/resursele naturale, munca și capitalul. Un antreprenor combină primele trei dintre acestea pentru a produce bunuri sau a furniza servicii. De obicei, acesta creează un plan de afaceri, angajează forță de muncă, achiziționează resurse și finanțare și asigură conducerea și managementul afacerii.

Un antreprenor este un începător. Un antreprenor este un inițiator, un provocator și un conducător. Cineva care creează ceva nou, fie o inițiativă, o afacere sau o companie. El sau ea reprezintă începutul (și uneori sfârșitul) unei întreprinderi, al unui proiect sau al unei activități. Antreprenorul ar putea să nu fie ideatorul, dar este cu siguranță cel care decide să transforme ideea în realitate.

Un antreprenor este conducătorul. Antreprenorul este persoana responsabilă, liderul și persoana la care trebuie să te uiți pentru conducere. El sau ea este cel care împinge înainte și inspiră o echipă să îl urmeze. Antreprenorul este cel care stă pe scaunul șoferului și are capacitatea de a schimba direcția, de a accelera, de a încetini sau chiar de a opri o afacere.

Un antreprenor este răspunzător și responsabil. Antreprenorii sunt persoanele responsabile pentru destinul întreprinderii lor, care poate fi o companie, un proiect sau orice alt demers. Antreprenorul este cel care are cea mai mare miză în cadrul întreprinderii și, prin urmare, este cel care trebuie să fie împuternicit să conducă pe deplin întreprinderea.

Calitățile unui antreprenor:

• Deschis la minte
• Identificator și rezolvator de probleme
• Pasionat
• Încrezător și disciplinat
• Persoană care își asumă riscuri
• Un flux constant de idei
• Creativ
• Competitiv
• Oportunist
• Determinat (voință puternică)

“Antreprenoriatul este o chemare, nu un loc de muncă” Steve Blank

Principalele tipuri de antreprenori sunt: antreprenorii sociali, antreprenorii în serie și antreprenorii de stil de viață. Am dori să ne concentrăm atenția asupra antreprenorului social.

Cine este antreprenorul social

Un antreprenor social este o persoană care urmărește aplicații noi care au potențialul de a rezolva probleme comunitare. Aceste persoane sunt dispuse să își asume riscul și efortul de a crea schimbări pozitive în societate prin inițiativele lor.

Utilizarea pe scară largă a practicilor etice, cum ar fi investițiile de impact, consumismul conștient și programele de responsabilitate socială a întreprinderilor, facilitează succesul antreprenorilor sociali.

Diferența dintre inovator și antreprenor

Antreprenorii sunt persoane care se concentrează în primul rând pe crearea unei afaceri și pe creșterea valorii acționarilor. În timp ce afacerea poate fi axată pe un anumit produs sau serviciu, antreprenorii doresc să poată lua start-up-ul pe care l-au creat și să îl transforme într-o afacere de succes care poate sta alături de liderii din industrie. Ca atare, antreprenorii vor ști, de obicei, mai multe despre comercializarea unui produs către investitori și clienți potențiali decât despre crearea și dezvoltarea unui produs.

De asemenea, un antreprenor va încerca să identifice și să dezvolte rețele de clienți care pot fi monetizate în mod eficient și să determine ce piață poate fi atinsă cu produsul sau serviciul în cauză. Antreprenorii creează, de obicei, companii în jurul produsului pe care doresc să îl introducă pe piață, motiv pentru care majoritatea persoanelor care creează start-up-uri sunt considerate antreprenori.

Pentru ca un antreprenor să aibă succes, principalele caracteristici pe care va trebui să le aibă includ pasiunea, hărnicia, flexibilitatea și orientarea spre viitor. Antreprenorii vor trebui să fie capabili să se adapteze la schimbările de pe piață.

Un inventator este o persoană care inventează un produs și caută pur și simplu să creeze un produs nou, care nu a mai fost realizat până acum. În cele mai multe cazuri, un inventator nu încearcă să plaseze această invenție pe piață.

Un inovator poate crea idei, metode sau produse noi. Aceste persoane pot, de asemenea, să dezvolte noi iterații ale unor produse care au fost deja create. Deși produsul sau serviciul a fost deja inventat, un inovator va fi capabil să îmbunătățească sau să aducă un fel de contribuție semnificativă la invenție.

Un exemplu de inovație este dezvoltarea computerului portabil. Chiar dacă computerul fusese deja inventat, inovația i-a permis acestuia să fie transformat într-un dispozitiv portabil care poate fi transportat. Dacă sunteți de părere că puteți îmbunătăți un produs care se află deja pe piață și îl puteți face mai atractiv pentru potențialii clienți, vă veți clasifica drept inovator.

Există multe caracteristici de care un inovator va avea nevoie pentru a avea succes. Marca unui mare inovator este capacitatea de a anticipa o nevoie pe care piața urmează să o aibă. Inovațiile sunt create, de obicei, profitând de tehnologiile emergente și captând tendințele în momentul în care acestea încep. Inovatorii sunt persoane foarte productive, pasionate, dispuse să își asume riscuri și care doresc să depășească limitele.

Intraprenor

Termenul de intraprenoriat se referă la un sistem care permite unui angajat să acționeze ca un antreprenor în cadrul unei companii sau al unei alte organizații. Un intraprenoriat creează un mediu antreprenorial permițând angajaților să își folosească abilitățile antreprenoriale în beneficiul atât al companiei, cât și al angajatului. Acesta le oferă angajaților libertatea de a experimenta, precum și potențialul de creștere în cadrul unei organizații. Intraprenoriatul încurajează autonomia și independența în timp ce încearcă să găsească cea mai bună soluție.

Conceptul de “intraprenoriat” nu s-a născut în 1978, când studenții Gifford și Elizabeth Pinchot, în timp ce frecventau Școala pentru antreprenori din Tarrytown (New York), au scris un fel de lucrare cu reflecțiile lor despre antreprenorul intracorporativ. Câțiva ani mai târziu, în 1985, economistul Norman Macrae, într-un articol pentru The Economist, l-a creditat pe Gifford Pinchot ca fiind inventatorul cuvântului “intraprenor”.

Cine este intraprenorul

Un intraprenor este un angajat care are sarcina de a dezvolta o idee sau un proiect inovator în cadrul unei companii. Este posibil ca intraprenorul să nu se confrunte cu riscurile și nici să nu culeagă recompensele uriașe ale unui antreprenor. Cu toate acestea, intraprenorul are acces la resursele și capacitățile unei companii consacrate.

Intraprenorii sunt persoane auto-motivate, proactive și orientate spre acțiune, care iau inițiativa de a urmări un produs sau un serviciu inovator.

Intraprenorii își pot dezvolta și utiliza creativitatea pentru a îmbunătăți bunurile și serviciile existente în contextul afacerii, fără a fi supuși riscurilor aferente statutului de întreprinzător. Utilizarea acestor abilități ca parte a unei echipe îi permite intraprenorului să testeze teorii și să determine care sunt metodele cele mai eficiente pentru rezolvarea problemelor.

O diferență importantă între intraprenori și antreprenori este că aceștia au sarcina de a utiliza resursele companiei, în timp ce antreprenorii le folosesc pe ale lor.

Un antreprenor înființează o companie ca mijloc de a furniza un bun sau un serviciu. Un intraprenor caută să îmbunătățească performanța unei companii existente.

În mod inevitabil, pe măsură ce un intraprenor își dezvoltă abilitățile necesare pentru a recunoaște și a rezolva probleme importante, acel intraprenor se poate transforma într-un antreprenor; prin urmare, intraprenoriatul este un pas spre antreprenoriat.

Calitățile unui intraprenor

Angajatorii trebuie să îi recunoască pe acești angajați, deoarece pot ajuta compania să conducă la inovare și creștere.

Identificarea intraprenorilor poate fi uneori dificilă. Acești angajați sunt, în general, întreprinzători, ambițioși și orientați spre obiective. Aceștia sunt adesea capabili să rezolve probleme pe cont propriu și să vină cu idei care duc la îmbunătățirea proceselor. Un intraprenor își poate asuma, de asemenea, anumite riscuri, asumându-și mai multe sarcini – chiar și unele cu care nu se simte confortabil – și caută noi provocări.

Intraprenorii sunt capabili să rezolve probleme specifice, cum ar fi creșterea productivității sau reducerea costurilor. Acest lucru necesită un nivel ridicat de aptitudini – în special aptitudini de conducere și de gândire în afara cutiei – direct aplicabile la această misiune. Un intraprenor își asumă, de asemenea, riscuri și conduce inovarea în cadrul unei întreprinderi pentru a servi mai bine piața prin creșterea numărului de bunuri și servicii.

Un intraprenor de succes se simte confortabil să nu se simtă confortabil în timp ce își testează ideile până când obține rezultatele dorite. De asemenea, este capabil să interpreteze tendințele de pe piață și să vizualizeze modul în care compania trebuie să evolueze pentru a rămâne în fața concurenței. Intraprenorul face parte din coloana vertebrală a unei companii și este forța motrice care trasează viitorul organizației.

Cele 10 porunci ale intraprenorului (de Gifford Pinchot)

• Construiește-ți o echipă, intraprenoriatul nu este o activitate solitară.
• Recunoaște creditul pe scară largă.
• Cereți sfaturi înainte de a cere resurse.
• Faceți promisiuni sub așteptări și livrări peste așteptări – publicitatea declanșează sistemul imunitar al companiei.
• Fă orice muncă necesară pentru a-ți îndeplini visul, indiferent de fișa postului tău.
• Amintiți-vă că este mai ușor să cereți iertare decât permisiune.
• Țineți cont de interesele companiei și ale clienților săi, mai ales atunci când trebuie să încălcați regulile sau să ocoliți birocrația.
• Veniți la muncă în fiecare zi cu dorința de a fi concediați.
• Fiți fidel obiectivelor dumneavoastră, dar fiți realist cu privire la modul în care le puteți atinge.
• Onorați-vă și educați-vă sponsorii

Antreprenoriat social

Intraprenor social

O categorie specifică de intraprenori care se conturează este cea a intraprenorilor sociali, care adaugă la toate acele caracteristici pe care le-am identificat anterior (concentrarea pe obiective, motivație puternică, planificare etc.), dorind să atingă obiective care au un impact social pozitiv și doresc să facă acest lucru împreună cu compania pentru care lucrează, deoarece implicarea companiei este parte a impactului pozitiv.

Înțelegerea antreprenoriatului social

Antreprenoriatul social este un mod de a face afaceri care este legat de dorința de schimbare socială. Ceea ce îl deosebește de antreprenoriatul în sens strict este faptul că obiectivul principal al unui antreprenor social nu este doar obținerea de profit, ci și punerea în aplicare a unor soluții care să ducă la o îmbunătățire a calității vieții pentru cât mai mulți oameni posibil.

Întreprinderea socială se bazează pe același model de afaceri ca și o companie tradițională, dar strategiile sale se învârt în jurul soluționării unei probleme sociale.

Economia socială are ca scop obținerea de profituri pentru alte persoane decât investitorii sau proprietarii; cu alte cuvinte, scopul este de a servi membrii și nu de a obține un randament al investiției, așa cum fac companiile tradiționale de capital tradițional. Economia socială include cooperativele, societățile mutuale, asociațiile non-profit, fundațiile și întreprinderile sociale.

Comisia Europeană consideră că o întreprindere socială este un operator din economia socială al cărui obiectiv principal este de a avea un impact social, societal sau de mediu, mai degrabă decât de a obține profit pentru investitori sau proprietari. Aceasta funcționează prin furnizarea de produse și servicii pentru piață într-un mod antreprenorial și inovator, iar profiturile sunt în principal reinvestite pentru atingerea obiectivelor sociale. Este gestionată într-un mod deschis și responsabil, în conformitate cu principiul solidarității și mutualității, prin implicarea angajaților, consumatorilor și investitorilor afectați de activitățile sale comerciale.

Comisia utilizează termenul “întreprindere socială” pentru a acoperi următoarele tipuri de întreprinderi

• Cei pentru care obiectivul social sau societal al binelui comun este motivul activității comerciale, adesea sub forma unui nivel ridicat de inovare socială.
• Cele ale căror profituri sunt în principal reinvestite pentru atingerea acestui obiectiv social
• cele în care metoda de organizare sau sistemul de proprietate reflectă misiunea întreprinderii, utilizând principii democratice sau participative sau punând accentul pe justiția socială.

Nu există o formă juridică unică pentru întreprinderile sociale. Multe întreprinderi sociale funcționează sub forma unor cooperative sociale, unele sunt înregistrate ca societăți private cu răspundere limitată prin garanție, altele sunt mutuale, iar multe dintre ele sunt organizații non-profit, cum ar fi societăți de providență, asociații, organizații de voluntariat, organizații caritabile sau fundații.

În Europa, există 2 milioane de întreprinderi de economie socială, majoritatea microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), reprezentând 10% din totalul întreprinderilor din UE, iar peste 11 milioane de persoane (aproximativ 6% din angajații din UE) lucrează în aceste întreprinderi și până la 160 de milioane de persoane din Europa sunt membri ai întreprinderilor de economie socială. Astfel, acestea au un rol esențial în politicile UE privind ocuparea forței de muncă, coeziunea socială, dezvoltarea regională și rurală, protecția mediului, protecția consumatorilor, agricultura, dezvoltarea țărilor terțe și securitatea socială.

În întreaga Europă, putem găsi diferite forme juridice și o gamă largă de produse și servicii. Multe întreprinderi sociale funcționează sub forma unor cooperative sociale, unele sunt înregistrate ca societăți private cu răspundere limitată prin garanție, altele sunt mutuale, iar multe sunt organizații fără scop lucrativ, cum ar fi societăți de providență, asociații, organizații de voluntariat, organizații caritabile sau fundații.

În ciuda diversității lor, întreprinderile sociale activează în principal în următoarele domenii:

• Integrarea în muncă – formarea și integrarea persoanelor cu handicap și a șomerilor;
• Servicii sociale personale – sănătate, bunăstare și îngrijire medicală, formare profesională, educație, servicii de sănătate, servicii de îngrijire a copiilor, servicii pentru persoanele în vârstă sau ajutor pentru persoanele defavorizate;
• Dezvoltarea locală a zonelor defavorizate – întreprinderi sociale în zonele rurale îndepărtate, programe de dezvoltare/reabilitare a cartierelor în zonele urbane, ajutor pentru dezvoltare și cooperare pentru dezvoltare cu țări terțe;
• Altele – inclusiv reciclarea, protecția mediului, sportul, arta, cultura sau conservarea istorică, știința, cercetarea și inovarea, protecția consumatorilor și sporturile de amatori.

Conceptul de antreprenoriat social poate lua diferite declinări și caracteristici în funcție de țara în cauză. Păstrând însă neschimbate caracteristicile de bază inerente scopului și scopurilor.

Economie socială

În mod tradițional, modelul social european a fost întotdeauna caracterizat de rolul proeminent jucat de o varietate de organizații care diferă atât de corporațiile private, cât și de instituțiile publice.

Acestea sunt organizații private care, de obicei, urmăresc alte obiective decât profitul: scopul lor principal nu este acela de a genera câștiguri financiare pentru proprietarii lor sau pentru părțile interesate, ci de a furniza bunuri și servicii fie membrilor lor, fie comunității în general.

Aceste organizații, care sunt active în Europa de aproape două secole, au fost recunoscute și reglementate în multe țări prin forme juridice specifice (inclusiv cooperativa, cooperativa mutuală și asociația), și-au creat propriile organizații reprezentative pentru a interacționa cu autoritățile publice și au contribuit în diverse moduri la dezvoltarea socială și economică a continentului nostru. Eticheta utilizată, în tradiția multor țări europene și, recent, și de către UE, pentru a se referi la aceste organizații este “economia socială” – un termen care subliniază atenția deosebită pe care aceste organizații o acordă consecințelor sociale ale activităților lor și structurilor lor de guvernanță participativă.

Ceea ce diferențiază întreprinderile sociale de asociațiile tradiționale sau de organizațiile caritabile este faptul că întreprinderile sociale obțin o proporție substanțială a veniturilor lor din comerț, în loc să depindă de subvenții sau donații.

Ce este economia socială

Economia socială este o ramură a economiei și a științelor sociale care se concentrează pe relația dintre comportamentul social și economie. Economia socială constă în două perspective largi care, deși opuse în abordarea lor, pot fi considerate complementare.

Prima, inițiată de Gary Becker, laureat al premiului Nobel, aplică instrumentele teoretice și aplicative de bază ale microeconomiei neoclasice la domenii ale comportamentului uman care nu sunt considerate în mod tradițional ca făcând parte din economia propriu-zisă, cum ar fi crima și pedeapsa, abuzul de droguri, căsătoria și deciziile familiale.

A doua perspectivă aplică ideile altor științe sociale, cum ar fi sociologia, psihologia și studiile privind grupurile de identitate, la subiecte de natură economică, cum ar fi comportamentul consumatorilor sau piețele muncii. Acești practicieni ai economiei sociale folosesc istoria, evenimentele curente, politica și alte științe sociale pentru a prezice tendințele sociale care ar putea avea un impact potențial asupra economiei.

Teoria triplei linii de rezultat – TBL – Triple Bottom Line

Teoriile economiei sociale iau adesea în considerare factori care nu fac parte din sfera de interes a economiei tradiționale, inclusiv efectul mediului și al ecologiei asupra consumului și bogăției.

Economia socială se ocupă în primul rând de interacțiunea dintre procesele sociale și activitatea economică dintr-o societate. Economia socială poate încerca să explice modul în care un anumit grup social sau o anumită clasă socioeconomică se comportă în cadrul unei societăți, inclusiv acțiunile acestora în calitate de consumatori.

Managementul proiectelor de sustenabilitate: TBL – Triple Bottom Line

În mod tradițional, liderii de afaceri se preocupau de rezultatele lor finale – sau de profiturile monetare obținute de afacerile lor. Astăzi, tot mai mulți lideri au început să gândească în mod durabil. Teoria triplei linii de rezultat extinde cadrul contabil tradițional pentru a include alte două domenii de performanță: impactul social și de mediu al companiilor.

Aceste trei linii de bază sunt adesea denumite “cei trei P”: oameni, planetă și profit.

Tripla linie de rezultate este o metodă de contabilitate bazată pe sustenabilitate care se concentrează pe oameni, profit și planetă. Tripla linie de rezultate diferă de cadrele tradiționale de raportare, deoarece include aspecte ecologice și sociale care sunt adesea dificil de măsurat. Ideea este că, dacă vă îmbunătățiți în oricare dintre sectoare, veți îmbunătăți compania în general.

Oameni

Această linie de bază măsoară impactul întreprinderilor asupra capitalului uman. O companie care utilizează linia triplă de rezultate are o responsabilitate nu numai față de acționari, ci și față de angajați, furnizori, clienți, comunitatea în care își desfășoară activitatea și față de orice altă persoană afectată de organizație, fie direct, fie indirect. Aceasta recunoaște interdependența tuturor relațiilor și interacțiunilor umane care permit companiei să funcționeze. Acest lucru se poate traduce în acțiuni precum oferirea de beneficii medicale de calitate și programe de lucru flexibile angajaților, oferirea de oportunități de avansare profesională sau educațională, crearea unui mediu de lucru sigur și implicarea în practici de muncă echitabile.

Planeta

Companiile care urmează modelul TBL depun eforturi pentru a-și reduce amprenta ecologică. Acestea recunosc faptul că, cu cât impactul pe care o companie îl are asupra mediului este mai mic, cu atât mai mult timp poate funcționa. La cel mai elementar nivel, acest lucru presupune să nu producă produse nesigure sau nesănătoase pentru planetă și pentru oamenii de pe ea, dar include și reducerea consumului, a deșeurilor și a emisiilor. Aceasta implică acțiuni specifice, cum ar fi utilizarea surselor de energie regenerabilă, reducerea consumului de energie, eliminarea în siguranță a materialelor toxice și adoptarea unei serii de politici corporative ecologice.

Profit

Toate companiile sunt preocupate de situația lor financiară, dar întreprinderile care se angajează să atingă un triplu rezultat final privesc profiturile nu doar din perspectiva a ceea ce pot face pentru acționari, ci și a modului în care pot ajuta comunitatea în general. În acest model, o companie contribuie la stimularea creșterii economice și la crearea de bogăție prin compensarea echitabilă a angajaților, prin sprijinirea furnizorilor locali cu afacerile sale, prin generarea de inovație și prin plata cotei sale echitabile de impozite. De asemenea, ia decizii prudente din punct de vedere financiar, dar orientate spre etică, cu privire la modul și locul de aprovizionare cu materiale, produse sau forță de muncă.

În sine, linia triplă de rezultate este un simplu instrument de raportare, deci nu va îmbunătăți societatea sau va proteja mediul înconjurător. Cu toate acestea, poate conduce la schimbare, deoarece atât oamenii, cât și planeta beneficiază atunci când o companie decide să adopte un model responsabil din punct de vedere social.

Exemple de companii care utilizează abordarea TBL pot fi găsite la www.business.com/articles/triple-bottom-line-defined/.

Curs de antreprenoriat social

CLICK mai jos pentru a vedea toate modulele de curs.

Modulul 1. Antreprenoriatul social

Modulul 2. Obiectivele de dezvoltare durabilă

Modulul 3. Impactul antreprenoriatului social asupra societății

Modulul 4. Crearea de întreprinderi sociale

Modulul 5. Ideea de afaceri

Modulul 6. Analiza SOAR pentru crearea unei propuneri de valoare

Modulul 7. Modele de afaceri

Modulul 8. Modele de afaceri sociale

Modulul 9. Prezentarea afacerii tale

Modulul 10. Oportunități de finanțare

Modulul 11. Măsurarea performanței

Modulul 12. Strategii de marketing

Modül 1. Sosyal girişimcilik

Girişimcilik

Girişimci

Girişimci, yeni bir iş kuran, risklerin çoğunu üstlenen ve ödüllerin çoğundan yararlanan bir bireydir. Girişimci genellikle bir yenilikçi, yeni fikirlerin, malların, hizmetlerin ve iş/veya prosedürlerin kaynağı olarak görülür.

Girişimcilik, ekonomistlerin üretimin ayrılmaz bir parçası olarak sınıflandırdığı kaynaklardan biridir; diğer üçü ise arazi/doğal kaynaklar, işgücü ve sermayedir. Bir girişimci, mal üretmek veya hizmet sunmak için bunların ilk üçünü bir araya getirir. Tipik olarak bir iş planı oluşturur, işgücü kiralar, kaynak ve finansman temin eder ve iş için liderlik ve yönetim sağlarlar.

Girişimci bir başlatıcıdır. Girişimci bir başlatıcı, bir meydan okuyucu ve bir itici güçtür. Bir girişim, bir iş ya da bir şirket gibi yeni bir şey yaratan kişidir. Bir girişimin, projenin veya faaliyetin başlangıcıdır (ve bazen de sonudur). Girişimci fikir sahibi olmayabilir, ancak bu fikri gerçeğe dönüştürmeye karar veren kişi kesinlikle odur.

Girişimci bir sürücüdür. Girişimci sorumlu kişidir, liderdir ve liderlik için bakılacak kişidir. İleriye doğru iten ve bir ekibe takip etmesi için ilham veren kişidir. Girişimci, sürücü koltuğunda oturan ve bir girişimin yönünü değiştirme, hızlandırma, yavaşlatma ve hatta durdurma yeteneğine sahip olan kişidir.

Bir girişimci hesap verebilir ve sorumludur. Girişimciler, bir şirket, bir proje veya başka herhangi bir çaba olabilen girişimlerinin kaderinden sorumlu kişilerdir. Girişimci, girişimde en yüksek paya sahip olan kişidir, bu nedenle çabayı tam olarak yönlendirmek için yetkilendirilmesi gereken kişidir.

Bir girişimcinin nitelikleri:

• Açık fikirli olun
• Problem tanımlayıcı ve çözücü
• Tutkulu
• Kendine güvenen ve disiplinli
• Risk alan
• Sürekli bir fikir akışı
• Yaratıcı
• Rekabetçi
• Fırsatçı
• Kararlılık (İradeli)

“Girişimcilik bir çağrıdır, bir iş değil” Steve Blank

Başlıca girişimci türleri arasında; sosyal girişimciler, seri girişimciler ve yaşam tarzı girişimcileri yer almaktadır. Biz dikkatimizi Sosyal Girişimci üzerinde yoğunlaştırmak istiyoruz.

Sosyal girişimci kimdir

Sosyal girişimci, toplum temelli sorunları çözme potansiyeline sahip yeni uygulamalar peşinde koşan kişidir. Bu kişiler, girişimleri aracılığıyla toplumda olumlu değişiklikler yaratmak için risk almaya ve çaba göstermeye isteklidir.

Etki yatırımı, bilinçli tüketicilik ve kurumsal sosyal sorumluluk programları gibi etik uygulamaların yaygın kullanımı sosyal girişimcilerin başarısını kolaylaştırmaktadır.

Yenilikçi ve girişimci arasındaki fark

Girişimciler, öncelikle bir iş yaratmaya ve hissedar değerini artırmaya odaklanan bireylerdir. İş, belirli bir ürün veya hizmet etrafında şekillenmiş olsa da, girişimciler yarattıkları start-up’ı sektörün liderlerinin yanında yer alabilecek başarılı bir işletmeye dönüştürebilmek isterler. Bu nedenle, girişimciler genellikle bir ürünü yatırımcılara ve potansiyel müşterilere pazarlama konusunda, bir ürün yaratma ve geliştirme konusunda bildiklerinden daha fazla bilgi sahibi olurlar.

Bir girişimci ayrıca etkili bir şekilde para kazanılabilecek müşteri ağlarını belirlemek ve geliştirmek ve söz konusu ürün veya hizmetle hangi pazara ulaşılabileceğini belirlemek için çalışacaktır. Girişimciler genellikle piyasaya sürmek istedikleri ürün etrafında şirketler oluştururlar, bu nedenle start-up oluşturan çoğu kişi girişimci olarak kabul edilir.

Bir girişimcinin başarılı olabilmesi için sahip olması gereken temel özellikler arasında tutkulu, çalışkan, esnek ve ileri görüşlü olmak yer alır. Girişimcilerin piyasadaki değişikliklere uyum sağlayabilmeleri gerekecektir.

Mucit, bir ürünü icat eden ve basitçe daha önce hiç yapılmamış yeni bir ürün yaratmak isteyen kişidir. Çoğu durumda, bir mucit bu buluşu piyasaya sürmeye çalışmaz.

Bir inovatör yeni fikirler, yöntemler veya ürünler yaratabilir. Bu kişiler ayrıca halihazırda yaratılmış olan ürünlerin yeni iterasyonlarını da geliştirebilirler. Ürün veya hizmet halihazırda icat edilmiş olsa da, bir inovatör icadı geliştirebilir veya icada bir tür önemli katkıda bulunabilir.

İnovasyona örnek olarak dizüstü bilgisayarın geliştirilmesi verilebilir. Bilgisayar daha önce icat edilmiş olsa da, bilgisayarın inovasyonu onun taşınabilir bir cihaza dönüştürülmesini sağlamıştır. Halihazırda piyasada bulunan bir ürünü geliştirebileceğinize ve potansiyel müşteriler için daha cazip hale getirebileceğinize inanıyorsanız, bir yenilikçi olarak sınıflandırılırsınız.

Bir yenilikçinin başarılı olmak için ihtiyaç duyacağı birçok özellik vardır. Büyük bir yenilikçinin işareti, pazarın sahip olmak üzere olduğu bir ihtiyacı tahmin edebilmektir. Yenilikler tipik olarak gelişmekte olan teknolojilerden yararlanarak ve trendleri başladıkları anda yakalayarak yaratılır. Yenilikçiler tutkulu, risk almaya istekli ve sınırları zorlamak isteyen son derece üretken bireylerdir.

Kurum İçi Girişimci

Kurum içi girişimcilik terimi, bir çalışanın bir şirket veya başka bir kuruluş içinde bir girişimci gibi hareket etmesine olanak tanıyan bir sistemi ifade eder. Kurum içi girişimcilik, çalışanların girişimcilik becerilerini hem şirketin hem de çalışanın yararına kullanmalarına izin vererek girişimci bir ortam yaratır. Çalışanlara deneme özgürlüğünün yanı sıra bir kuruluş içinde büyüme potansiyeli de verir. Kurum içi girişimcilik, en iyi çözümü bulmaya çalışırken özerkliği ve bağımsızlığı teşvik eder.

“Kurum içi girişimcilik” kavramı, 1978 yılında Gifford ve Elizabeth Pinchot adlı öğrencilerin Tarrytown’daki (New York) Girişimciler Okulu’na devam ederken kurum içi girişimci üzerine düşüncelerini içeren bir tür makale yazmalarıyla doğmamıştır. Birkaç yıl sonra, 1085 yılında, ekonomist Norman Macrae, Economist için yazdığı bir makalede, Gifford Pinchot’u “kurum içi girişimci” kelimesinin mucidi olarak gösterdi.

Kurum içi girişimci kimdir

Kurum içi girişimci, bir şirket bünyesinde yenilikçi bir fikir veya proje geliştirmekle görevlendirilmiş bir çalışandır. Kurum içi girişimci, bir girişimcinin karşılaştığı büyük risklerle karşılaşmayabilir veya büyük ödüller kazanmayabilir. Ancak kurum içi girişimci, yerleşik bir şirketin kaynaklarına ve yeteneklerine erişebilir.

Kurum içi girişimciler, yenilikçi bir ürün veya hizmetin peşinden gitmek için inisiyatif alan, kendi kendini motive eden, proaktif ve eylem odaklı kişilerdir.

Kurum içi girişimciler, girişimci olmanın getirdiği risklerden hiçbirine maruz kalmadan, iş bağlamında mevcut mal ve hizmetleri geliştirmek için yaratıcılıklarını geliştirebilir ve kullanabilirler. Bu becerileri bir ekibin parçası olarak kullanmak, kurum içi girişimcinin teorileri test etmesini ve sorunları çözmek için hangi yöntemlerin en etkili olduğunu belirlemesini sağlar.

Kurum içi girişimciler ile girişimciler arasındaki önemli bir fark, kurum içi girişimcilerin şirketin kaynaklarını kullanmakla görevli olması, girişimcilerin ise kendi kaynaklarını kullanmasıdır.

Bir girişimci, bir mal veya hizmet sağlama aracı olarak bir şirket kurar. Kurum içi girişimci ise mevcut bir şirketin performansını iyileştirmeye çalışır.

Kaçınılmaz olarak, bir kurum içi girişimci önemli sorunları tanımak ve çözmek için gereken becerileri geliştirdikçe, bu kurum içi girişimci bir girişimciye dönüşebilir, bu nedenle kurum içi girişimcilik girişimciliğe doğru atılan bir adımdır.

Kurum içi girişimcinin nitelikleri

İşverenlerin bu çalışanları tanıması gerekir çünkü bu, şirketin inovasyon ve büyümeye öncülük etmesine yardımcı olabilir.

Kurum içi girişimcileri belirlemek bazen zor olabilir. Bu çalışanlar genellikle hem hırslı hem de hedef odaklı olan kendi kendini başlatan kişilerdir. Genellikle sorunları kendi başlarına çözebilir ve süreç iyileştirmelerine yol açan fikirler üretebilirler. Bir iç girişimci aynı zamanda birden fazla görevi üstlenerek – hatta rahat olmayabileceği bazı görevleri üstlenerek – belirli riskler alabilir ve yeni zorluklar arayabilir.

Kurum içi girişimciler, üretkenliği artırmak veya maliyetleri düşürmek gibi belirli sorunları çözebilirler. Bu, liderlik becerileri ve kutunun dışında düşünme gibi doğrudan bu göreve uygulanabilir yüksek düzeyde beceri gerektirir. Kurum içi girişimci aynı zamanda risk alır ve artan mal ve hizmetler yoluyla pazara daha iyi hizmet vermek için bir işletme içinde inovasyonu yönlendirir.

Başarılı bir kurum içi girişimci, istediği sonuçları elde edene kadar fikirlerini test ederken rahatsız olmaktan çekinmez. Aynı zamanda pazardaki eğilimleri yorumlayabilir ve şirketin rekabette öne geçmek için nasıl gelişmesi gerektiğini görselleştirebilir. Kurum içi girişimci bir şirketin omurgasının bir parçasıdır ve kurumun geleceğini şekillendiren itici güçtür.

Kurum içi girişimcinin 10 emri (Gifford Pinchot tarafından)

• Ekibinizi kurun, girişimcilik tek başına yapılan bir faaliyet değildir.
• Krediyi geniş çapta paylaşın.
• Kaynak istemeden önce tavsiye isteyin.
• Az söz verip çok iş yapın – tanıtım kurumsal bağışıklık sistemini tetikler.
• İş tanımınız ne olursa olsun, hayalinizi gerçekleştirmek için gereken her işi yapın.
• Af dilemenin izin istemekten daha kolay olduğunu unutmayın.
• Özellikle kuralları esnetmek veya bürokrasiyi atlatmak zorunda kaldığınızda, şirketin ve müşterilerinin çıkarlarını göz önünde bulundurun.
• Her gün kovulmayı göze alarak işe gelin.
• Hedeflerinize sadık kalın, ancak onlara nasıl ulaşacağınız konusunda gerçekçi olun.
• Sponsorlarınızı onurlandırın ve eğitin

Sosyal girişimcilik

Sosyal girişimci

Ortaya çıkmakta olan belirli bir iç girişimci kategorisi, daha önce tanımladığımız tüm bu özelliklere (hedeflere odaklanma, güçlü motivasyon, planlama, vb.) ek olarak, olumlu bir sosyal etkiye sahip hedeflere ulaşmak isteyen ve bunu çalıştıkları şirketle birlikte yapmak isteyen sosyal iç girişimcilerdir, çünkü şirket katılımı olumlu etkinin bir parçasıdır.

Sosyal girişimciliği anlamak

Sosyal girişimcilik, sosyal değişim arzusuyla bağlantılı bir iş yapma biçimidir. Onu tam anlamıyla girişimcilikten ayıran şey, bir sosyal girişimcinin temel amacının yalnızca kâr elde etmek değil, mümkün olduğunca çok sayıda insanın yaşam kalitesinde bir iyileşmeye yol açan çözümlerin uygulanması olmasıdır.

Sosyal girişim, geleneksel bir şirketle aynı iş modeline dayanır, ancak stratejileri sosyal bir sorunun çözümü etrafında döner.

Sosyal ekonomi, yatırımcılar veya sahipler dışındaki insanlar için kar elde etmeyi amaçlar; başka bir deyişle, geleneksel ana akım sermaye şirketlerinin yaptığı gibi yatırım getirisi elde etmeyi değil, üyelere hizmet etmeyi amaçlar. Sosyal ekonomi, kooperatifleri, karşılıklı toplumları, kar amacı gütmeyen dernekleri, vakıfları ve sosyal girişimleri içerir.

Avrupa Komisyonu bir sosyal girişimi, temel amacı yatırımcılar veya sahipleri için kâr elde etmekten ziyade sosyal, toplumsal veya çevresel bir etki yaratmak olan sosyal ekonomideki bir operatör olarak kabul etmektedir. Girişimci ve yenilikçi bir şekilde pazara ürün ve hizmet sunarak faaliyet gösterir ve elde edilen kârlar çoğunlukla sosyal hedeflere ulaşmak için yeniden yatırılır. Ticari faaliyetlerinden etkilenen çalışanları, tüketicileri ve yatırımcıları dahil ederek dayanışma ve karşılıklılık ilkesine uygun olarak açık ve sorumlu bir şekilde yönetilir.

Komisyon, ‘sosyal girişim’ terimini aşağıdaki işletme türlerini kapsayacak şekilde kullanmaktadır

• Genellikle yüksek düzeyde sosyal inovasyon şeklinde olmak üzere, sosyal veya toplumsal ortak fayda hedefinin ticari faaliyetin nedeni olduğu kişiler
• Kârları ağırlıklı olarak bu sosyal amaca ulaşmak için yeniden yatırıma yönlendirilenler
• Örgütlenme yönteminin veya mülkiyet sisteminin işletmenin misyonunu yansıttığı, demokratik veya katılımcı ilkeleri kullandığı veya sosyal adalete odaklandığı durumlarda

Sosyal girişimler için tek bir yasal form yoktur. Birçok sosyal girişim sosyal kooperatifler şeklinde faaliyet göstermektedir, bazıları garanti ile sınırlı özel şirketler olarak kayıtlıdır, bazıları karşılıklıdır ve birçoğu ihtiyat cemiyetleri, dernekler, gönüllü kuruluşlar, hayır kurumları veya vakıflar gibi kar amacı gütmeyen kuruluşlardır.

Avrupa’da, çoğunluğu mikro, küçük ve orta ölçekli işletmelerden (KOBİ’ler) oluşan ve AB’deki tüm işletmelerin %10’unu temsil eden 2 milyon sosyal ekonomi işletmesi bulunmaktadır. 11 milyondan fazla kişi (AB çalışanlarının yaklaşık %6’sı) bu işletmelerde çalışmaktadır ve Avrupa’da 160 milyona yakın kişi sosyal ekonomi işletmelerinin üyesidir. Dolayısıyla, AB’nin istihdam, sosyal uyum, bölgesel ve kırsal kalkınma, çevrenin korunması, tüketicinin korunması, tarım, üçüncü ülkelerin kalkınması ve sosyal güvenlik politikalarında önemli bir role sahiptirler.

Avrupa genelinde, farklı yasal biçimler ve geniş bir ürün ve hizmet yelpazesi bulabiliriz. Birçok sosyal girişim sosyal kooperatifler şeklinde faaliyet gösterirken, bazıları garanti ile sınırlı özel şirketler olarak kayıtlıdır, bazıları karşılıklıdır ve birçoğu da ihtiyat cemiyetleri, dernekler, gönüllü kuruluşlar, hayır kurumları veya vakıflar gibi kar amacı gütmeyen kuruluşlardır.

Çeşitliliklerine rağmen, sosyal girişimler temel olarak aşağıdaki alanlarda faaliyet göstermektedir:

• İşe entegrasyon – engelli ve işsiz insanların eğitimi ve entegrasyonu;
• Kişisel sosyal hizmetler – sağlık, refah ve tıbbi bakım, mesleki eğitim, eğitim, sağlık hizmetleri, çocuk bakım hizmetleri, yaşlılara yönelik hizmetler veya dezavantajlı kişilere yönelik yardımlar;
• Dezavantajlı bölgelerin yerel kalkınması – uzak kırsal alanlarda sosyal girişimler, kentsel alanlarda mahalle geliştirme/rehabilitasyon programları, kalkınma yardımı ve üçüncü ülkelerle kalkınma işbirliği;
• Diğer – geri dönüşüm, çevre koruma, spor, sanat, kültür veya tarihi koruma, bilim, araştırma ve yenilik, tüketicinin korunması ve amatör sporlar dahil.

Sosyal girişimcilik kavramı, ele alınan ülkeye bağlı olarak farklı açılımlara ve özelliklere bürünebilir. Amaç ve hedeflere içkin temel özellikler değişmeden korunur.

Sosyal Ekonomi

Geleneksel olarak Avrupa sosyal modeli, hem özel şirketlerden hem de kamu kurumlarından farklı olan çeşitli kuruluşların oynadığı önemli rol ile karakterize edilmiştir.

Bunlar tipik olarak kâr dışında amaçlar güden özel kuruluşlardır: temel amaçları sahipleri veya paydaşları için mali kazançlar elde etmek değil, üyelerine veya genel olarak topluma mal ve hizmet sağlamaktır.

Avrupa’da yaklaşık iki yüzyıldır faaliyet gösteren bu kuruluşlar, birçok ülkede belirli yasal formlar (kooperatif, mutual ve dernek dahil) aracılığıyla tanınmış ve düzenlenmiş, kamu otoriteleriyle etkileşimde bulunmak için kendi temsilci örgütlerini kurmuş ve kıtamızın sosyal ve ekonomik gelişimine çeşitli şekillerde katkıda bulunmuştur. Birçok Avrupa ülkesinin geleneğinde ve son zamanlarda AB tarafından da bu kuruluşlara atıfta bulunmak için kullanılan etiket, bu kuruluşların faaliyetlerinin sosyal sonuçlarına ve katılımcı yönetişim yapılarına gösterdikleri özel ilgiyi vurgulayan bir terim olan ‘sosyal ekonomi’dir.

Sosyal girişimleri geleneksel derneklerden veya hayır kurumlarından ayıran şey, sosyal girişimlerin gelirlerinin önemli bir kısmını hibe veya bağışlara bağımlı olmak yerine ticaret yoluyla elde etmeleridir.

Sosyal ekonomi nedir

Sosyal ekonomi, sosyal davranış ve ekonomi arasındaki ilişkiye odaklanan bir ekonomi -ve sosyal bilim- dalıdır. Sosyal ekonomi, yaklaşımlarında zıt olsalar da tamamlayıcı olarak düşünülebilecek iki geniş perspektiften oluşur.

Nobelist Gary Becker’in öncülük ettiği ilk yaklaşım, neoklasik mikroekonominin temel teorik ve uygulamalı araçlarını, suç ve ceza, uyuşturucu kullanımı, evlilik ve aile kararları gibi geleneksel olarak ekonomi biliminin bir parçası olarak görülmeyen insan davranışı alanlarına uygulamaktadır.

İkinci bakış açısı, sosyoloji, psikoloji ve kimlik grubu çalışmaları gibi diğer sosyal bilimlerin fikirlerini tüketici davranışları veya işgücü piyasaları gibi ekonomik nitelikteki konulara uygular. Bu sosyal ekonomi uygulayıcıları, ekonomiyi potansiyel olarak etkileyebilecek sosyal eğilimleri tahmin etmek için tarih, güncel olaylar, politika ve diğer sosyal bilimleri kullanmaktadır.

Üçlü alt çizgi

Sosyal ekonomi teorileri, çevre ve ekolojinin tüketim ve zenginlik üzerindeki etkisi de dahil olmak üzere, genellikle ana akım ekonominin odağı dışında kalan faktörleri dikkate alır.

Sosyal ekonomi öncelikle bir toplumdaki sosyal süreçler ve ekonomik faaliyetler arasındaki etkileşimle ilgilenir. Sosyal ekonomi, belirli bir sosyal grubun veya sosyoekonomik sınıfın, tüketici olarak eylemleri de dahil olmak üzere, bir toplum içinde nasıl davrandığını açıklamaya çalışabilir.

Sürdürülebilirlik proje yönetimi: TBL – Üçlü Alt Çizgi

Geleneksel olarak, iş dünyası liderleri kârlılıklarıyla, yani işletmelerinin elde ettiği parasal kârla ilgilenirlerdi. Günümüzde daha fazla lider sürdürülebilir düşünmeye başlamıştır. Üçlü kar-zarar çizgisi teorisi, geleneksel muhasebe çerçevesini iki performans alanını daha içerecek şekilde genişletmektedir: şirketlerin sosyal ve çevresel etkileri.

Bu üç alt çizgi genellikle üç P olarak adlandırılır: insanlar, gezegen ve kâr.

Üçlü kar-zarar çizgisi, insana, kâra ve gezegene odaklanan sürdürülebilirlik temelli bir muhasebe yöntemidir. Üçlü kar-zarar çizgisi geleneksel raporlama çerçevelerinden farklıdır çünkü genellikle ölçülmesi zor olan ekolojik ve sosyal yönleri de içerir. Buradaki fikir, herhangi bir sektörde iyileşme sağlayarak şirketi genel olarak iyileştireceğinizdir.

İnsanlar

Bu sonuç çizgisi işletmelerin insan sermayesi üzerindeki etkisini ölçer. Üçlü kar hanesini kullanan bir şirketin sadece hissedarlara değil, aynı zamanda çalışanlara, satıcılara, müşterilere, iş yaptığı topluma ve kuruluştan doğrudan veya dolaylı olarak etkilenen herkese karşı sorumluluğu vardır. Şirketin faaliyet göstermesini sağlayan tüm insan ilişkileri ve etkileşimlerinin karşılıklı bağımlılığını kabul eder. Bu, çalışanlara kaliteli sağlık yardımları ve esnek çalışma programları sağlamak, mesleki veya eğitimsel ilerleme fırsatları sunmak, güvenli bir çalışma ortamı yaratmak ve adil iş gücü uygulamalarında bulunmak gibi eylemlere dönüşebilir.

Gezegen

TBL modelini izleyen şirketler ekolojik ayak izlerini azaltmak için çalışırlar. Bir şirketin çevresel etkisi ne kadar küçük olursa, o kadar uzun süre faaliyet gösterebileceğinin farkındadırlar. En temel düzeyde bu, gezegen ve üzerindeki insanlar için güvenli olmayan veya sağlıksız ürünler üretmemeyi içerir, ancak aynı zamanda tüketim, atık ve emisyonları azaltmayı da içerir. Yenilenebilir enerji kaynaklarının kullanılması, enerji kullanımının azaltılması, toksik maddelerin güvenli bir şekilde bertaraf edilmesi ve bir dizi yeşil kurumsal politikanın benimsenmesi gibi belirli eylemleri içerir.

Kâr

Tüm şirketler mali durumlarıyla ilgilenir, ancak üçlü kar-zarar çizgisini benimseyen işletmeler karlarına yalnızca hissedarlar için ne yapabilecekleri açısından değil, aynı zamanda daha geniş bir topluma nasıl yardımcı olabilecekleri açısından da bakarlar. Bu modelde bir şirket, çalışanlarına adil bir şekilde ödeme yaparak, yerel tedarikçileri işleriyle destekleyerek, yenilik üreterek ve adil vergi payını ödeyerek ekonomik büyümeyi teşvik etmeye ve zenginlik yaratmaya yardımcı olur. Ayrıca malzeme, ürün veya işgücünün nasıl ve nereden temin edileceği konusunda mali açıdan ihtiyatlı ancak etik açıdan yönlendirici kararlar alır.

Üçlü kar-zarar çizgisi tek başına sadece bir raporlama aracıdır, dolayısıyla toplumu iyileştirmeyecek veya çevreyi korumayacaktır. Yine de değişimi yönlendirebilir, çünkü bir şirket sosyal açıdan sorumlu bir model benimsemeye karar verdiğinde hem insanlar hem de gezegen bundan fayda sağlar.

TBL yaklaşımını kullanan şirket örnekleri www.business.com/articles/triple-bottom-line-defined/ adresinde bulunabilir.

Sosyal girişimcilik kursu

Diğer kurs modüllerini görüntülemek için aşağıya TIKLAYINIZ.

Modül 1. Sosyal girişimcilik

Modül 2. Sürdürülebilir Kalkınma Hedefleri

Modül 3. Sosyal girişimciliğin toplum üzerindeki etkisi

Modül 4. Sosyal girişimler oluşturmak

Modül 5. İş fikri

Modül 6. Değer önerisi oluşturmak için SOAR analizi

Modül 7. İş Modelleri

Modül 8. Sosyal iş modelleri

Modül 9. İşinizi tanıtın

Modül 10. Finansman fırsatları

Modül 11. Performans ölçümü

Modül 12. Pazarlama stratejileri

Moduł 1. Przedsiębiorczość społeczna

Przedsiębiorczość

Przedsiębiorca

Przedsiębiorca to osoba, która tworzy nowy biznes, ponosząc większość ryzyka i ciesząc się większością nagród. Przedsiębiorca jest powszechnie postrzegany jako innowator, źródło nowych pomysłów, towarów, usług i procedur biznesowych.

Przedsiębiorczość jest jednym z zasobów, które ekonomiści klasyfikują jako integralne dla produkcji, pozostałe trzy to ziemia/zasoby naturalne, praca i kapitał. Przedsiębiorca łączy pierwsze trzy z nich, aby produkować towary lub świadczyć usługi. Zazwyczaj tworzy on plan biznesowy, zatrudnia pracowników, pozyskuje środki i finansowanie oraz zapewnia przywództwo i zarządzanie przedsiębiorstwem.

Przedsiębiorca to starter. Przedsiębiorca to inicjator, challenger i kierowca. Ktoś, kto tworzy coś nowego – inicjatywę, biznes lub firmę. On lub ona jest początkiem (a czasem końcem) przedsięwzięcia, projektu lub działalności. Przedsiębiorca może nie być pomysłodawcą, ale na pewno jest tym, który decyduje się na urzeczywistnienie tego pomysłu.

Przedsiębiorca jest kierowcą. Przedsiębiorca jest osobą odpowiedzialną, liderem i osobą, która szuka przywództwa. On lub ona jest tym, który popycha do przodu i inspiruje zespół do naśladowania. Przedsiębiorca jest tym, który siedzi na miejscu kierowcy i ma możliwość zmiany kierunku, przyspieszenia, spowolnienia lub nawet zatrzymania przedsięwzięcia.

Przedsiębiorca jest rozliczalny i odpowiedzialny. Przedsiębiorcy to osoby odpowiedzialne za losy swojego przedsięwzięcia, którym może być firma, projekt lub jakiekolwiek inne przedsięwzięcie. Przedsiębiorca jest tym, który ma najwyższą stawkę w przedsięwzięciu, a więc tym, który musi być upoważniony do pełnego kierowania przedsięwzięciem.

Cechy przedsiębiorcy:

• Bądź otwarty
• Identyfikator i osoba rozwiązująca problemy
• Pasja
• Pewny siebie i zdyscyplinowany
• Ryzykant
• Stały przepływ pomysłów
• Kreatywna
• Konkurencyjny
• Opportunista
• Determinacja (Silna wola)

“Przedsiębiorczość to powołanie, a nie praca” Steve Blank

Główne typy przedsiębiorców to: przedsiębiorcy społeczni, przedsiębiorcy seryjni i przedsiębiorcy prowadzący styl życia. Chcielibyśmy skupić naszą uwagę na Przedsiębiorcy Społecznym.

Kim jest przedsiębiorca społeczny

Przedsiębiorca społeczny to osoba, która realizuje nowatorskie aplikacje, które mają potencjał do rozwiązywania problemów związanych ze społecznością. Osoby te są gotowe podjąć ryzyko i wysiłek, aby poprzez swoje inicjatywy stworzyć pozytywne zmiany w społeczeństwie.

Powszechne stosowanie praktyk etycznych, takich jak impact investing, świadomy konsumpcjonizm i programy społecznej odpowiedzialności biznesu, ułatwiają sukces przedsiębiorców społecznych.

Różnica między innowatorem a przedsiębiorcą

Przedsiębiorcy to osoby, które skupiają się przede wszystkim na tworzeniu biznesu i zwiększaniu wartości dla akcjonariuszy. Podczas gdy biznes może być skupiony wokół konkretnego produktu lub usługi, przedsiębiorcy chcą być w stanie wziąć stworzony przez siebie start-up i przekształcić go w udany biznes, który może stać obok liderów branży. W związku z tym, przedsiębiorcy zazwyczaj wiedzą więcej o marketingu produktu wśród inwestorów i potencjalnych klientów niż o tworzeniu i rozwijaniu produktu.

Przedsiębiorca będzie również pracował nad identyfikacją i rozwojem sieci klientów, które można skutecznie spieniężyć i określić, jaki rynek można osiągnąć za pomocą danego produktu lub usługi. Przedsiębiorcy zazwyczaj tworzą firmy wokół produktu, który chcą wprowadzić na rynek, dlatego większość osób, które tworzą start-upy są uważane za przedsiębiorców.

Aby przedsiębiorca odniósł sukces, główne cechy, które będzie musiał mieć to bycie pasjonatem, pracowitym, elastycznym i myślącym przyszłościowo. Przedsiębiorcy będą musieli być w stanie dostosować się do zmian na rynku.

Wynalazca to ktoś, kto wymyśla produkt i po prostu chce stworzyć nowy produkt, który nigdy wcześniej nie powstał. W większości przypadków wynalazca nie próbuje wprowadzić tego wynalazku na rynek.

Innowator może tworzyć nowe pomysły, metody lub produkty. Osoby te mogą również opracowywać nowe iteracje produktów, które zostały już stworzone. Chociaż produkt lub usługa zostały już wynalezione, innowator będzie mógł je ulepszyć lub wnieść do nich jakiś istotny wkład.

Przykładem innowacji jest opracowanie komputera przenośnego. Mimo, że komputer został już wynaleziony, innowacja pozwoliła na przekształcenie go w urządzenie przenośne, które można było nosić przy sobie. Jeśli wierzysz, że możesz ulepszyć produkt, który jest już na rynku i uczynić go bardziej atrakcyjnym dla potencjalnych klientów, sklasyfikujesz go jako innowatora.

Istnieje wiele cech, które będą potrzebne innowatorowi, aby odnieść sukces. Znakiem rozpoznawczym wielkiego innowatora jest umiejętność przewidywania potrzeby, którą wkrótce będzie miał rynek. Innowacje są zazwyczaj tworzone poprzez wykorzystanie pojawiających się technologii i uchwycenie trendów w momencie ich rozpoczęcia. Innowatorzy to wysoce produktywne osoby, które mają pasję, są skłonne do podejmowania ryzyka i chcą przesuwać granicę.

Intrapreneur

Termin intrapreneurship odnosi się do systemu, który pozwala pracownikowi działać jak przedsiębiorca w ramach firmy lub innej organizacji. Intrapreneurship tworzy środowisko przedsiębiorcze, pozwalając pracownikom na wykorzystanie ich umiejętności przedsiębiorczych z korzyścią zarówno dla firmy, jak i dla pracownika. Daje pracownikom swobodę eksperymentowania, a także potencjał wzrostu w ramach organizacji. Intrapreneurship sprzyja autonomii i niezależności podczas próby znalezienia najlepszego rozwiązania.

Koncepcja “intraprzedsiębiorczości” nie narodziła się w 1978 roku, kiedy to studenci Gifford i Elizabeth Pinchot, uczęszczając do Szkoły Przedsiębiorców w Tarrytown (Nowy Jork), napisali swego rodzaju referat z refleksjami na temat przedsiębiorcy wewnątrzkorporacyjnego. Kilka lat później, w 1085 roku, ekonomista Norman Macrae w artykule dla “Economist” przypisał Giffordowi Pinchotowi miano wynalazcy słowa “intrapreneur”.

Kim jest intraprzedsiębiorca

Intraprzedsiębiorca to pracownik, którego zadaniem jest opracowanie innowacyjnego pomysłu lub projektu w firmie. Intraprzedsiębiorca nie musi ponosić tak dużego ryzyka ani zbierać tak dużych nagród jak przedsiębiorca. Ma jednak dostęp do zasobów i możliwości firmy o ugruntowanej pozycji.

Intraprzedsiębiorcy to osoby zmotywowane, proaktywne i zorientowane na działanie, które podejmują inicjatywę w celu realizacji innowacyjnego produktu lub usługi.

Intraprzedsiębiorcy mogą rozwijać i wykorzystywać swoją kreatywność do ulepszania istniejących towarów i usług w kontekście działalności gospodarczej, a wszystko to bez żadnego ryzyka związanego z byciem przedsiębiorcą. Wykorzystanie tych umiejętności jako części zespołu pozwala intraprzedsiębiorcy testować teorie i określać, które metody są najbardziej skuteczne w rozwiązywaniu problemów.

Jedną z istotnych różnic między intraprzedsiębiorcami a przedsiębiorcami jest to, że intraprzedsiębiorcy mają za zadanie korzystać z zasobów firmy, podczas gdy przedsiębiorcy korzystają z własnych.

Przedsiębiorca zakłada firmę jako sposób na dostarczenie dobra lub usługi. Intraprzedsiębiorca dąży do poprawy wyników istniejącej firmy.

Nieuchronnie, w miarę jak intraprzedsiębiorca rozwija umiejętności potrzebne do rozpoznawania i rozwiązywania ważnych problemów, może on przekształcić się w przedsiębiorcę, dlatego intraprzedsiębiorczość jest jednym z kroków w kierunku przedsiębiorczości.

Cechy intraprzedsiębiorcy

Pracodawcy muszą rozpoznać tych pracowników, ponieważ może to pomóc firmie prowadzić do innowacji i wzrostu.

Identyfikacja intraprzedsiębiorców może być czasem trudna. Pracownicy ci to zazwyczaj osoby rozpoczynające własną działalność, które są zarówno ambitne, jak i nastawione na osiąganie celów. Często są w stanie samodzielnie rozwiązywać problemy i wpadać na pomysły, które prowadzą do usprawnienia procesów. Intraprzedsiębiorca może również podejmować pewne ryzyko, przyjmując na siebie wiele zadań – nawet takich, z którymi nie czuje się komfortowo – i szukając nowych wyzwań.

Intraprzedsiębiorcy są w stanie rozwiązać konkretne problemy, takie jak zwiększenie wydajności lub obniżenie kosztów. Wymaga to wysokiego poziomu umiejętności – mianowicie zdolności przywódczych i myślenia poza schematami – mających bezpośrednie zastosowanie w tym zadaniu. Intraprzedsiębiorca podejmuje również ryzyko i wprowadza innowacje w firmie, aby lepiej służyć rynkowi poprzez zwiększanie ilości towarów i usług.

Odnoszący sukcesy intraprzedsiębiorca czuje się komfortowo będąc niewygodnym podczas testowania swoich pomysłów aż do osiągnięcia pożądanych rezultatów. Potrafi również interpretować trendy na rynku i wizualizować, jak firma musi się rozwijać, aby wyprzedzić konkurencję. Intraprzedsiębiorca jest częścią kręgosłupa firmy i siłą napędową wyznaczającą przyszłość organizacji.

10 przykazań intraprzedsiębiorcy (autorstwa Gifforda Pinchota)

• Zbuduj swój zespół, intrapreneuring nie jest działaniem w pojedynkę.
• Podziel się szeroko kredytem.
• Poproś o radę, zanim poprosisz o zasoby.
• Underpromise and overdeliver – reklama wyzwala korporacyjny system odpornościowy.
• Wykonuj każdą pracę potrzebną do realizacji swojego marzenia, niezależnie od zakresu obowiązków.
• Pamiętaj, że łatwiej jest prosić o przebaczenie niż o pozwolenie.
• Miej na uwadze najlepszy interes firmy i jej klientów, zwłaszcza gdy musisz nagiąć zasady lub obejść biurokrację.
• Przychodzić do pracy każdego dnia z chęcią bycia zwolnionym.
• Bądź wierny swoim celom, ale bądź realistą co do sposobu ich osiągnięcia.
• Uhonoruj i wyedukuj swoich sponsorów

Przedsiębiorczość społeczna

Społeczny intraprzedsiębiorca

Szczególną kategorią intraprzedsiębiorców, która się wyłania, są intraprzedsiębiorcy społeczni, którzy dodają do wszystkich tych cech, które zidentyfikowaliśmy wcześniej (koncentracja na celach, silna motywacja, planowanie itp.), chęć osiągnięcia celów, które mają pozytywny wpływ społeczny i chcą to zrobić razem z firmą, w której pracują, ponieważ zaangażowanie firmy jest częścią pozytywnego wpływu.

Zrozumienie przedsiębiorczości społecznej

Przedsiębiorczość społeczna to sposób prowadzenia działalności gospodarczej, który związany jest z dążeniem do zmiany społecznej. Od przedsiębiorczości sensu stricto odróżnia ją fakt, że głównym celem przedsiębiorcy społecznego jest nie tylko osiągnięcie zysku, ale wdrożenie rozwiązań, które prowadzą do poprawy jakości życia jak największej liczby osób.

Przedsiębiorstwo społeczne opiera się na tym samym modelu biznesowym co tradycyjna firma, ale jego strategie obracają się wokół rozwiązania problemu społecznego.

Gospodarka społeczna ma na celu osiąganie zysków dla osób innych niż inwestorzy lub właściciele; innymi słowy, ma służyć członkom, a nie uzyskiwać zwrot z inwestycji, jak czynią to tradycyjne firmy kapitałowe głównego nurtu. Gospodarka społeczna obejmuje spółdzielnie, towarzystwa wzajemne, stowarzyszenia non-profit, fundacje i przedsiębiorstwa społeczne.

Komisja Europejska uznaje przedsiębiorstwo społeczne za podmiot ekonomii społecznej, którego głównym celem jest oddziaływanie społeczne, socjalne lub środowiskowe, a nie osiąganie zysku przez inwestorów lub właścicieli. Działa ono poprzez dostarczanie produktów i usług na rynek w sposób przedsiębiorczy i innowacyjny, a zyski są głównie reinwestowane w celu realizacji celów społecznych. Zarządzana jest w sposób otwarty i odpowiedzialny, zgodnie z zasadą solidarności i wzajemności poprzez zaangażowanie pracowników, konsumentów i inwestorów, których dotyczy jej działalność komercyjna.

Komisja stosuje termin “przedsiębiorstwo społeczne” w odniesieniu do następujących rodzajów działalności gospodarczej

• Osoby, dla których cel społeczny lub społeczny, jakim jest dobro wspólne, jest powodem prowadzenia działalności komercyjnej, często w postaci wysokiego poziomu innowacji społecznych
• Te, których zyski są głównie reinwestowane w celu osiągnięcia tego celu społecznego
• te, w których metoda organizacji lub system własności odzwierciedlają misję przedsiębiorstwa, wykorzystując zasady demokracji lub uczestnictwa lub skupiając się na sprawiedliwości społecznej

Nie istnieje jedna forma prawna dla przedsiębiorstw społecznych. Wiele przedsiębiorstw społecznych działa w formie spółdzielni socjalnych, niektóre są zarejestrowane jako spółki prywatne z ograniczoną odpowiedzialnością, niektóre są wzajemne, a wiele z nich to organizacje o charakterze niedochodowym, takie jak towarzystwa emerytalne, stowarzyszenia, organizacje wolontariackie, organizacje charytatywne lub fundacje.

W Europie istnieją 2 miliony przedsiębiorstw gospodarki społecznej, głównie mikro-, małych i średnich przedsiębiorstw (MŚP), które stanowią 10 % wszystkich przedsiębiorstw w UE, ponad 11 milionów osób (około 6 % pracowników UE) pracuje w tych przedsiębiorstwach, a do 160 milionów osób w Europie należy do przedsiębiorstw gospodarki społecznej. Mają one zatem zasadniczą rolę w polityce UE w zakresie zatrudnienia, spójności społecznej, rozwoju regionalnego i rozwoju obszarów wiejskich, ochrony środowiska, ochrony konsumentów, rolnictwa, rozwoju krajów trzecich i zabezpieczenia społecznego.

W całej Europie możemy znaleźć różne formy prawne oraz szeroką gamę produktów i usług. Wiele przedsiębiorstw społecznych działa w formie spółdzielni socjalnych, niektóre są zarejestrowane jako spółki prywatne z ograniczoną odpowiedzialnością, niektóre są wzajemne, a wiele jest organizacjami non-profit, takimi jak towarzystwa emerytalne, stowarzyszenia, organizacje wolontariackie, organizacje charytatywne lub fundacje.

Pomimo swojej różnorodności przedsiębiorstwa społeczne działają głównie w następujących obszarach:

• Integracja zawodowa – szkolenie i integracja osób niepełnosprawnych i bezrobotnych;
• Osobiste usługi społeczne – zdrowie, dobre samopoczucie i opieka medyczna, szkolenia zawodowe, edukacja, usługi zdrowotne, usługi opieki nad dziećmi, usługi dla osób starszych lub pomoc dla osób w niekorzystnej sytuacji;
• Rozwój lokalny obszarów w niekorzystnym położeniu – przedsiębiorstwa społeczne na odległych obszarach wiejskich, programy rozwoju/rehabilitacji dzielnic na obszarach miejskich, pomoc rozwojowa i współpraca rozwojowa z krajami trzecimi;
• Inne – w tym recykling, ochrona środowiska, sport, sztuka, kultura lub ochrona historyczna, nauka, badania i innowacje, ochrona konsumentów i sport amatorski.

Pojęcie przedsiębiorczości społecznej może przybierać różne deklinacje i cechy w zależności od rozpatrywanego kraju. Przy zachowaniu niezmienionych podstawowych cech właściwych dla celu i zadań.

Gospodarka społeczna

Tradycyjnie europejski model społeczny zawsze charakteryzował się znaczącą rolą odgrywaną przez różnorodne organizacje, które różnią się zarówno od prywatnych korporacji, jak i instytucji publicznych.

Są to prywatne organizacje, które zazwyczaj dążą do celów innych niż zysk: ich głównym celem nie jest generowanie zysków finansowych dla ich właścicieli lub interesariuszy, ale dostarczanie dóbr i usług swoim członkom lub całej społeczności.

Organizacje te, działające w Europie od prawie dwóch stuleci, zostały uznane i uregulowane w wielu krajach poprzez specyficzne formy prawne (m.in. spółdzielnia, towarzystwo ubezpieczeń wzajemnych, stowarzyszenie), utworzyły własne organizacje przedstawicielskie do kontaktów z władzami publicznymi i w różny sposób przyczyniły się do rozwoju społecznego i gospodarczego naszego kontynentu. W tradycji wielu krajów europejskich, a ostatnio także w UE, terminem stosowanym w odniesieniu do tych organizacji jest “gospodarka społeczna” – termin ten podkreśla szczególną uwagę, jaką organizacje te poświęcają społecznym konsekwencjom swojej działalności, oraz ich partycypacyjne struktury zarządzania.

Tym, co odróżnia przedsiębiorstwa społeczne od tradycyjnych stowarzyszeń czy organizacji charytatywnych jest fakt, że przedsiębiorstwa społeczne znaczną część swoich dochodów uzyskują z obrotu handlowego, a nie są uzależnione od dotacji czy darowizn.

Czym jest ekonomia społeczna

Ekonomia społeczna to gałąź ekonomii i nauki społecznej, która skupia się na relacji między zachowaniami społecznymi a ekonomią. Ekonomia społeczna składa się z dwóch szerokich perspektyw, które, choć przeciwstawne w swoim podejściu, mogą być traktowane jako komplementarne.

Pierwsza, której pionierem był noblista Gary Becker, stosuje podstawowe narzędzia teoretyczne i użytkowe mikroekonomii neoklasycznej do obszarów ludzkiego zachowania, które nie są tradycyjnie uważane za część ekonomii właściwej, takich jak przestępstwo i kara, narkomania, małżeństwo i decyzje rodzinne.

Druga perspektywa stosuje idee innych nauk społecznych, takich jak socjologia, psychologia i badania grup tożsamościowych, do tematów o charakterze ekonomicznym, takich jak zachowania konsumentów czy rynki pracy. Ci praktycy ekonomii społecznej wykorzystują historię, bieżące wydarzenia, politykę i inne nauki społeczne, aby przewidzieć trendy społeczne, które mogą potencjalnie wpłynąć na gospodarkę.

Potrójna linia przewodnia

Teorie ekonomii społecznej często biorą pod uwagę czynniki, które są poza obszarem zainteresowania ekonomii głównego nurtu, w tym wpływ środowiska i ekologii na konsumpcję i bogactwo.

Ekonomia społeczna zajmuje się przede wszystkim wzajemnym oddziaływaniem procesów społecznych i działalności gospodarczej w społeczeństwie. Ekonomia społeczna może próbować wyjaśnić, jak konkretna grupa społeczna lub klasa społeczno-ekonomiczna zachowuje się w społeczeństwie, w tym ich działania jako konsumentów.

Zarządzanie projektami zrównoważonego rozwoju: TBL – Triple Bottom Line

Tradycyjnie, liderzy biznesu troszczyli się o swoje dolne linie – czyli o zyski pieniężne, jakie przynosiły ich firmy. Obecnie coraz więcej liderów zaczyna myśleć w sposób zrównoważony. Teoria potrójnej linii dna rozszerza tradycyjne ramy rachunkowości o dwa inne obszary działania: społeczny i środowiskowy wpływ firm.

Te trzy dolne linie są często określane jako trzy P: ludzie, planeta i zysk.

Potrójna linia dna to metoda rachunkowości oparta na zrównoważonym rozwoju, która skupia się na ludziach, zysku i planecie. Potrójna linia dna różni się od tradycyjnych ram sprawozdawczości, ponieważ obejmuje aspekty ekologiczne i społeczne, które są często trudne do zmierzenia. Idea polega na tym, że poprawiając się w każdym z tych sektorów, poprawiamy ogólną sytuację firmy.

Ludzie

Ta dolna linia mierzy wpływ przedsiębiorstw na kapitał ludzki. Firma stosująca potrójną linię dna jest odpowiedzialna nie tylko wobec udziałowców, ale także pracowników, sprzedawców, klientów, społeczności, w której prowadzi działalność oraz wszystkich innych osób, na które organizacja ma bezpośredni lub pośredni wpływ. Dostrzega współzależność wszystkich relacji i interakcji międzyludzkich, które umożliwiają funkcjonowanie firmy. Może się to przekładać na takie działania, jak zapewnienie pracownikom wysokiej jakości świadczeń zdrowotnych i elastycznego czasu pracy, oferowanie możliwości rozwoju zawodowego lub edukacyjnego, tworzenie bezpiecznego środowiska pracy oraz stosowanie uczciwych praktyk pracowniczych.

Planeta

Firmy stosujące model TBL pracują nad zmniejszeniem swojego śladu ekologicznego. Zdają sobie sprawę, że im mniejszy jest wpływ firmy na środowisko, tym dłużej może ona działać. Na najbardziej podstawowym poziomie polega to na nie wytwarzaniu produktów, które są niebezpieczne lub niezdrowe dla planety i ludzi na niej przebywających, ale także na ograniczeniu konsumpcji, odpadów i emisji. Wiąże się to z konkretnymi działaniami, takimi jak korzystanie z odnawialnych źródeł energii, ograniczanie zużycia energii, bezpieczne pozbywanie się materiałów toksycznych i przyjmowanie wielu ekologicznych polityk korporacyjnych.

Zysk

Wszystkie firmy troszczą się o swoją kondycję finansową, ale przedsiębiorstwa zaangażowane w potrójną linię dna patrzą na zyski nie tylko pod kątem tego, co mogą zrobić dla akcjonariuszy, ale także jak mogą pomóc szerszej społeczności. W tym modelu firma pomaga stymulować wzrost gospodarczy i tworzyć bogactwo poprzez sprawiedliwe wynagradzanie pracowników, wspieranie lokalnych dostawców swoją działalnością, generowanie innowacji i płacenie uczciwej części podatków. Podejmuje również rozważne pod względem finansowym, ale zgodne z zasadami etyki decyzje dotyczące tego, jak i gdzie pozyskiwać materiały, produkty lub siłę roboczą.

Potrójna linia przewodnia jest jedynie narzędziem sprawozdawczym, więc nie przyczyni się do poprawy sytuacji społecznej czy ochrony środowiska. Może jednak być motorem zmian, ponieważ zarówno ludzie, jak i planeta odnoszą korzyści, gdy firma decyduje się na przyjęcie społecznie odpowiedzialnego modelu.

Przykłady firm stosujących podejście TBL można znaleźć na stronie www.business.com/articles/triple-bottom-line-defined/.

Kurs przedsiębiorczości społecznej

KLIKNIJ poniżej, aby zobaczyć inne moduły kursu.

Moduł 1. Przedsiębiorczość społeczna

Moduł 2. Cele zrównoważonego rozwoju

Moduł 3. Wpływ przedsiębiorczości społecznej na społeczeństwo

Moduł 4. Tworzenie przedsiębiorstw społecznych

Moduł 5. Pomysł na biznes

Moduł 6. Analiza SOAR dla tworzenia propozycji wartości

Moduł 7. Modele biznesowe

Moduł 8. Społeczne modele biznesowe

Moduł 9. Przedstaw swój biznes

Moduł 10. Możliwości finansowania

Moduł 11. Pomiar wydajności

Moduł 12. Strategie marketingowe 

Modulo 1. Imprenditoria sociale

Imprenditoria

Imprenditore

L’imprenditore è una persona che crea una nuova attività, sostenendo la maggior parte dei rischi e godendo della maggior parte delle ricompense. L’imprenditore è comunemente visto come un innovatore, una fonte di nuove idee, beni, servizi e attività e/o procedure.

L’imprenditoria è una delle risorse che gli economisti classificano come parte integrante della produzione, le altre tre sono la terra/le risorse naturali, il lavoro e il capitale. Un imprenditore combina le prime tre per produrre beni o fornire servizi. In genere crea un piano aziendale, assume manodopera, acquisisce risorse e finanziamenti e fornisce la leadership e la gestione dell’azienda.

Un imprenditore è qualcuno che inizia. L’imprenditore è colui che inizia qualcosa, accetta le sfide è un promotore. Una persona che crea qualcosa di nuovo, un’iniziativa, un’attività o un’azienda. Segna l’inizio (e talvolta la fine) di un’impresa, di un progetto o di un’attività. L’imprenditore potrebbe non essere l’ideatore, ma è sicuramente colui che decide di trasformare l’idea in realtà.

L’imprenditore è l’elemento chiave. L’imprenditore è la persona che comanda, il leader e la persona a cui guardare per una guida. È colui che spinge in avanti e ispira il team a seguirlo. L’imprenditore è colui che siede al posto di guida e ha la capacità di cambiare direzione, accelerare, rallentare o addirittura fermare un’impresa.

L’imprenditore è il responsabile. Gli imprenditori sono le persone responsabili del destino della loro impresa, che può essere un’azienda, un progetto o qualsiasi altra impresa. L’imprenditore è colui che ha la posta in gioco più alta nell’impresa, quindi è colui che deve essere autorizzato a dirigere pienamente l’impresa.

Le qualità di un imprenditore:

• Essere aperti di mente
• Identificare e risovere i problemi
• Passione
• Fiducia e disciplina
• Disposto a correre rischi
• Un flusso costante di idee
• Creativo
• Competitivo
• Opportunista
• Determinato (Volontà)

“L’imprenditoria è una vocazione, non un lavoro” Steve Blank

I principali tipi di imprenditori sono: gli imprenditori sociali, gli imprenditori seriali e gli imprenditori di stile di vita. Vorremmo concentrare la nostra attenzione sull’imprenditore sociale.

Chi è l’imprenditore sociale

Un imprenditore sociale è una persona che persegue applicazioni innovative che hanno il potenziale di risolvere i problemi della comunità. Queste persone sono disposte ad assumersi il rischio e lo sforzo di creare cambiamenti positivi nella società attraverso le loro iniziative.

L’uso diffuso di pratiche etiche come l’impact investing, il consumo consapevole e i programmi di responsabilità sociale delle imprese facilitano il successo degli imprenditori sociali.

Differenza tra innovatore e imprenditore

Gli imprenditori sono persone che si concentrano principalmente sulla creazione di un’azienda e sull’aumento del valore per gli azionisti. Anche se l’attività può essere incentrata su un prodotto o un servizio specifico, gli imprenditori vogliono essere in grado di prendere la start-up che hanno creato e trasformarla in un’azienda di successo che possa stare al fianco dei leader del settore. Per questo motivo, di solito gli imprenditori sanno più cose sul marketing di un prodotto da proporre agli investitori e ai potenziali clienti che sulla creazione e lo sviluppo di un prodotto.

Un imprenditore lavora anche per identificare e sviluppare reti di clienti che possono essere monetizzate in modo efficace e per determinare quale mercato può essere raggiunto con il prodotto o il servizio in questione. Gli imprenditori di solito creano aziende che circondano il prodotto che vogliono immettere sul mercato, motivo per cui la maggior parte degli individui che creano start-up sono considerati imprenditori.

Affinché un imprenditore abbia successo, le caratteristiche principali che deve avere sono la passione, il duro lavoro, la flessibilità e la lungimiranza. Gli imprenditori devono essere in grado di adattarsi ai cambiamenti del mercato.

Un inventore è colui che inventa un prodotto e cerca semplicemente di creare un nuovo prodotto mai realizzato prima. Nella maggior parte dei casi, l’inventore non cerca di immettere l’invenzione sul mercato.

Un innovatore può creare nuove idee, metodi o prodotti. Può anche sviluppare nuove iterazioni di prodotti già creati. Anche se il prodotto o il servizio è già stato inventato, l’innovatore è in grado di migliorarlo o di dare un contributo significativo all’invenzione.

Un esempio di innovazione è lo sviluppo del computer portatile. Anche se il computer era già stato inventato, la sua innovazione ha permesso di trasformarlo in un dispositivo portatile da portare in giro. Se credete di poter migliorare un prodotto già presente sul mercato e di renderlo più attraente per i potenziali clienti, vi classificherete come innovatori.

Sono molte le caratteristiche che un innovatore deve avere per avere successo. Il segno distintivo di un grande innovatore è la capacità di anticipare un’esigenza di mercato. Le innovazioni si creano sfruttando le tecnologie emergenti e cogliendo le tendenze nel momento in cui si manifestano. Gli innovatori sono persone altamente produttive, appassionate, disposte a rischiare e desiderose di spingersi oltre.

Intrapreneurship

Il termine intrapreneurship si riferisce a un sistema che consente a un dipendente di agire come un imprenditore all’interno di un’azienda o di un’altra organizzazione. L’intrapreneurship crea un ambiente imprenditoriale consentendo ai dipendenti di utilizzare le proprie capacità imprenditoriali a vantaggio sia dell’azienda che del dipendente. Offre ai dipendenti la libertà di sperimentare e il potenziale di crescita all’interno dell’organizzazione. L’intrapreneurship favorisce l’autonomia e l’indipendenza nel tentativo di trovare la soluzione migliore.

Il concetto di “intrapreneurship” non è nato nel 1978, quando gli studenti Gifford ed Elizabeth Pinchot, frequentando la School for Entrepreneurs di Tarrytown (New York), scrissero una sorta di saggio con le loro riflessioni sull’imprenditore intra-aziendale. Qualche anno dopo, nel 1085, l’economista Norman Macrae, in un articolo per l’Economist, accreditò Gifford Pinchot come l’inventore della parola “intrapreneur”.

Chi è l’intrapreneur

Un intrapreneur è un dipendente incaricato di sviluppare un’idea o un progetto innovativo all’interno di un’azienda. L’intrapreneur può non affrontare i rischi maggiori e non raccogliere le ricompense maggiori di un imprenditore. Tuttavia, l’intrapreneur ha accesso alle risorse e alle capacità di un’azienda consolidata.

Gli intrapreneur sono persone auto-motivate, proattive e orientate all’azione che prendono l’iniziativa di perseguire un prodotto o un servizio innovativo.

Gli intrapreneur possono sviluppare e utilizzare la loro creatività per migliorare i beni e i servizi esistenti nel contesto dell’azienda, senza i rischi legati all’essere un imprenditore. L’utilizzo di queste competenze come parte di un team consente all’intrapreneur di testare le teorie e di determinare quali sono i metodi più efficaci per risolvere i problemi.

Una differenza importante tra intrapreneurs e imprenditori è che gli intrapreneurs hanno il compito di utilizzare le risorse dell’azienda, mentre gli imprenditori utilizzano le proprie.

Un imprenditore avvia un’azienda come mezzo per fornire un bene o un servizio. Un intrapreneur cerca di migliorare le prestazioni di un’azienda esistente.

Inevitabilmente, man mano che un intrapreneur sviluppa le competenze necessarie per riconoscere e risolvere problemi importanti, può trasformarsi in un imprenditore: l’intrapreneurship è quindi un passo verso l’imprenditoria.

Le qualità di un intrapreneur

I datori di lavoro devono riconoscere questi dipendenti perché possono aiutare l’azienda a portare innovazione e crescita.

Individuare gli intrapreneur può essere talvolta difficile. In genere si tratta di dipendenti intraprendenti, ambiziosi e orientati agli obiettivi. Spesso sono in grado di risolvere i problemi da soli e di proporre idee che portano al miglioramento dei processi. Un intrapreneur può anche correre dei rischi assumendo più compiti, anche se non si sente a proprio agio, e cercando nuove sfide.

Gli intrapreneur sono in grado di risolvere problemi specifici, come l’aumento della produttività o la riduzione dei costi. Ciò richiede un alto livello di competenze, in particolare capacità di leadership e di pensare fuori dagli schemi, direttamente applicabili all’incarico. Un intrapreneur si assume anche dei rischi e guida l’innovazione all’interno di un’azienda per servire meglio il mercato attraverso l’aumento di beni e servizi.

Un intrapreneur di successo è in grado di sentirsi a proprio agio quando sperimenta le proprie idee fino a raggiungere i risultati desiderati. È anche in grado di interpretare le tendenze del mercato e di visualizzare il modo in cui l’azienda deve evolversi per rimanere al passo con la concorrenza. L’intrapreneur è parte della spina dorsale di un’azienda e la forza trainante che traccia il futuro dell’organizzazione.

I 10 comandamenti dell’intrapreneur (di Gifford Pinchot)

• Costruire un team, l’intrapreneuring non è un’attività solitaria.
• Condividere ampiamente il merito.
• Chiedere consigli prima di chiedere risorse.
• Promettere poco e realizzare molto.
• Svolgere qualsiasi lavoro necessario per reaagiungere l’obiettivo, indipendentemente dalla mansione.
• Ricordare che è più facile chiedere il perdono che il permesso.
• Tenere a mente gli interessi dell’azienda e dei suoi clienti, soprattutto quando è necessario aggirare le regole o la burocrazia.
• Recarsi a lavorare ogni giorno con la voglia di essere licenziati.
• Rimanere fedeli ai proprio obiettivi, ma essere realistici sul come raggiungerli.
• Onorare ed educare gli sponsor

Imprenditoria sociale

Imprenditore sociale

Una categoria specifica di intrapreneur che sta emergendo è quella degli intrapreneur sociali, che aggiungono a tutte le caratteristiche che abbiamo identificato in precedenza (focalizzazione sugli obiettivi, forte motivazione, pianificazione, ecc.) la volontà di raggiungere obiettivi che abbiano un impatto sociale positivo e vogliono farlo insieme all’azienda per cui lavorano, poiché il coinvolgimento dell’azienda è parte dell’impatto positivo.

Comprendere l’imprenditoria sociale

L’imprenditoria sociale è un modo di fare impresa legato al desiderio di cambiamento sociale. Ciò che la distingue dall’imprenditoria in senso stretto è il fatto che l’obiettivo principale di un imprenditore sociale non è solo il raggiungimento del profitto, ma l’implementazione di soluzioni che portino a un miglioramento della qualità della vita per il maggior numero possibile di persone.

L’impresa sociale si basa sullo stesso modello di business di un’azienda tradizionale, ma le sue strategie ruotano attorno alla soluzione di un problema sociale.

L’economia sociale si propone di realizzare profitti per persone diverse dagli investitori o dai proprietari; in altre parole, mira a servire i soci e non a ottenere un ritorno sugli investimenti come fanno le tradizionali società di capitali. L’economia sociale comprende cooperative, mutue, associazioni senza scopo di lucro, fondazioni e imprese sociali.

La Commissione Europea considera un’impresa sociale un operatore dell’economia sociale il cui obiettivo principale è quello di avere un impatto sociale, societario o ambientale piuttosto che realizzare un profitto per gli investitori o i proprietari. Opera fornendo prodotti e servizi al mercato in modo imprenditoriale e innovativo e i profitti sono principalmente reinvestiti per raggiungere obiettivi sociali. È gestita in modo aperto e responsabile, secondo il principio di solidarietà e mutualità, coinvolgendo dipendenti, consumatori e investitori interessati dalle sue attività commerciali.

La Commissione utilizza il termine “impresa sociale” per coprire i seguenti tipi di imprese

• Quelle per cui l’obiettivo sociale o societario del bene comune è la ragione dell’attività commerciale, spesso sotto forma di un alto livello di innovazione sociale.
• Quelle i cui profitti sono principalmente reinvestiti per raggiungere questo obiettivo sociale
• Quelle in cui il metodo di organizzazione o il sistema di proprietà riflettono la missione dell’impresa, utilizzando principi democratici o partecipativi o concentrandosi sulla giustizia sociale.

Non esiste un’unica forma giuridica per le imprese sociali. Molte imprese sociali operano sotto forma di cooperative sociali, altre sono registrate come società private a responsabilità limitata, altre ancora sono mutue e molte sono organizzazioni senza scopo di lucro come enti previdenziali, associazioni, organizzazioni di volontariato, enti di beneficenza o fondazioni.

In Europa ci sono 2 milioni di imprese dell’economia sociale, per lo più micro, piccole e medie imprese (PMI), che rappresentano il 10% di tutte le imprese dell’UE; più di 11 milioni di persone (circa il 6% dei dipendenti dell’UE) lavorano in queste imprese e fino a 160 milioni di persone in Europa sono membri di imprese dell’economia sociale. Esse hanno quindi un ruolo essenziale nelle politiche dell’UE in materia di occupazione, coesione sociale, sviluppo regionale e rurale, tutela dell’ambiente, protezione dei consumatori, agricoltura, sviluppo dei Paesi terzi e sicurezza sociale.

In tutta Europa, possiamo trovare diverse forme giuridiche e un’ampia gamma di prodotti e servizi. Molte imprese sociali operano sotto forma di cooperative sociali, altre sono registrate come società private a responsabilità limitata, altre ancora sono mutue e molte sono organizzazioni senza scopo di lucro come enti previdenziali, associazioni, organizzazioni di volontariato, enti di beneficenza o fondazioni.

Nonostante la loro diversità, le imprese sociali operano principalmente nei seguenti settori:

• Integrazione lavorativa – formazione e integrazione di persone con disabilità e disoccupati;
• Servizi sociali alla persona – salute, benessere e assistenza medica, formazione professionale, istruzione, servizi sanitari, servizi di assistenza all’infanzia, servizi per gli anziani o aiuti per le persone svantaggiate;
• Sviluppo locale di aree svantaggiate – imprese sociali in aree rurali remote, programmi di sviluppo/riabilitazione di quartieri in aree urbane, aiuti allo sviluppo e cooperazione allo sviluppo con Paesi terzi;
• Altro – tra cui riciclaggio, protezione dell’ambiente, sport, arte, cultura o conservazione storica, scienza, ricerca e innovazione, protezione dei consumatori e sport amatoriali.

Il concetto di imprenditoria sociale può assumere declinazioni e caratteristiche diverse a seconda del Paese considerato. Pur mantenendo inalterate le caratteristiche di base inerenti allo scopo e alle finalità.

Economia sociale

Tradizionalmente, il modello sociale europeo è sempre stato caratterizzato dal ruolo di primo piano svolto da una serie di organizzazioni che si differenziano sia dalle imprese private che dalle istituzioni pubbliche.

Si tratta di organizzazioni private che tipicamente perseguono obiettivi diversi dal profitto: il loro scopo principale non è quello di generare guadagni finanziari per i loro proprietari o stakeholder, ma di fornire beni e servizi ai loro membri o alla comunità in generale.

Queste organizzazioni, attive in Europa da quasi due secoli, sono state riconosciute e regolamentate in molti Paesi attraverso forme giuridiche specifiche (tra cui la cooperativa, le società d’investimento a capitale variabile e l’associazione), hanno istituito proprie organizzazioni di rappresentanza per interagire con le autorità pubbliche e hanno contribuito in vario modo allo sviluppo sociale ed economico del nostro continente. L’etichetta utilizzata, nella tradizione di molti Paesi europei e recentemente anche dall’UE, per riferirsi a queste organizzazioni è “economia sociale”, un termine che sottolinea la particolare attenzione che queste organizzazioni prestano alle conseguenze sociali delle loro attività e alle loro strutture di governance partecipativa.

Ciò che distingue le imprese sociali dalle associazioni tradizionali o dagli enti di beneficenza è il fatto che le imprese sociali ottengono una parte sostanziale del loro reddito attraverso il commercio, anziché dipendere da sovvenzioni o donazioni.

Cos’è l’economia sociale

L’economia sociale è una branca dell’economia e delle scienze sociali che si concentra sulla relazione tra comportamento sociale ed economia. L’economia sociale consiste in due ampie prospettive che, sebbene opposte nel loro approccio, possono essere considerate complementari.

La prima, pionieristica, è quella di Gary Becker, che applica gli strumenti teorici e applicati di base della microeconomia neoclassica ad aree del comportamento umano tradizionalmente non considerate parte dell’economia propriamente detta, come il crimine e la punizione, l’abuso di droghe, il matrimonio e le decisioni familiari.

La seconda prospettiva applica le idee di altre scienze sociali, come la sociologia, la psicologia e gli studi sui gruppi identitari a temi di natura economica come il comportamento dei consumatori o i mercati del lavoro. Questi professionisti dell’economia sociale utilizzano la storia, l’attualità, la politica e altre scienze sociali per prevedere le tendenze sociali che potrebbero avere un impatto sull’economia.

Triple Bottom Line

Le teorie dell’economia sociale spesso considerano fattori che esulano dall’economia tradizionale, tra cui l’effetto dell’ambiente e dell’ecologia sui consumi e sulla ricchezza.

L’economia sociale si occupa principalmente dell’interazione tra i processi sociali e l’attività economica all’interno di una società. L’economia sociale può tentare di spiegare come un particolare gruppo sociale o classe socioeconomica si comporta all’interno di una società, comprese le sue azioni come consumatore.

Gestione dei progetti di sostenibilità: La TBL – Triple Bottom Line

Tradizionalmente, i dirigenti d’azienda si preoccupavano dei loro profitti, ovvero dei profitti monetari delle loro imprese. Oggi, un numero maggiore di leader ha iniziato a pensare in modo sostenibile. La teoria della Triple Bottom Line amplia il quadro contabile tradizionale per includere altre due aree di performance: l’impatto sociale e ambientale delle aziende.

Queste tre linee di fondo sono spesso indicate come le tre P: persone, pianeta e profitto.

La Triple Bottom Line è un metodo di rendicontazione basato sulla sostenibilità che si concentra su persone, profitto e pianeta. La Triple Bottom Line si differenzia dai tradizionali schemi di rendicontazione perché include aspetti ecologici e sociali spesso difficili da misurare. L’idea è che migliorando un settore, si migliora l’azienda nel suo complesso.

Persone

Questa linea di fondo misura l’impatto delle imprese sul capitale umano. Un’azienda che utilizza la Triple Bottom Line ha una responsabilità non solo nei confronti degli azionisti, ma anche dei dipendenti, dei venditori, dei clienti, della comunità in cui opera e di chiunque altro abbia un impatto sull’organizzazione, direttamente o indirettamente. Riconosce l’interdipendenza di tutte le relazioni e interazioni umane che consentono all’azienda di operare. Ciò può tradursi in azioni quali la fornitura di prestazioni sanitarie di qualità e di orari di lavoro flessibili ai dipendenti, l’offerta di opportunità di avanzamento professionale o formativo, la creazione di un ambiente di lavoro sicuro e l’adozione di pratiche di lavoro eque.

Pianeta

Le aziende che seguono il modello TBL lavorano per ridurre la loro impronta ecologica. Riconoscono che quanto minore è l’impatto ambientale di un’azienda, tanto più a lungo essa potrà operare. Al livello più elementare, si tratta di non produrre prodotti non sicuri o non salutari per il pianeta e per le persone che lo abitano, ma anche di ridurre i consumi, i rifiuti e le emissioni. Si tratta di azioni specifiche, come l’utilizzo di fonti di energia rinnovabili, la riduzione del consumo energetico, lo smaltimento sicuro dMateriale tossici e l’adozione di una serie di politiche aziendali verdi.

Profitto

Tutte le aziende si preoccupano della loro situazione finanziaria, ma le imprese impegnate nella “Triple Bottom Line” guardano ai profitti non solo in funzione di ciò che possono fare per gli azionisti, ma anche di come possono aiutare la comunità in generale. Secondo questo modello, un’azienda contribuisce a stimolare la crescita economica e a creare ricchezza retribuendo equamente i dipendenti, sostenendo i fornitori locali con le proprie attività, generando innovazione e pagando la propria quota di tasse. Inoltre, prende decisioni finanziariamente prudenti ma eticamente orientate su come e dove approvvigionarsi dMateriale, prodotti o manodopera.

Da sola, la Triple Bottom Line è semplicemente uno strumento di rendicontazione, quindi non migliorerà la società o proteggerà l’ambiente. Tuttavia, può favorire il cambiamento, perché sia le persone che il pianeta traggono beneficio quando un’azienda decide di adottare un modello socialmente responsabile.

Esempi di aziende che utilizzano l’approccio TBL sono disponibili sul sito www.business.com/articles/triple-bottom-line-defined/.

Corso sull’imprenditorialità sociale

CLICCA qui sotto per visualizzare gli altri moduli del corso.

Modulo 1. Imprenditorialità sociale

Modulo 2. Obiettivi di sviluppo sostenibile

Modulo 3. Impatto dell’imprenditoria sociale sulla società

Modulo 4. Creare imprese sociali

Modulo 5. Idea imprenditoriale

Modulo 6. Analisi SOAR per la creazione di una proposta di valore

Modulo 7. Modelli di business

Modulo 8. Modelli di business sociale

Modulo 9. Presentare la propria attività

Modulo 10. Opportunità di finanziamento

Modulo 11. Misurazione delle prestazioni

Modulo 12. Strategie di marketing

The European Commission support for the production of this publication does not constitute an endorsement of the contents. The contents reflect the views only of the authors, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

Entrepreneurial mindset for future youth work,

ID 2020-1-RO01-KA205-078727